V**** I**
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală raportat la art. 83 din Codul penal şi art. 375 alin. 1, art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, stabileşte pedeapsa de 10 luni închisoare în sarcina inculpatului V**** I**, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. şi ped. de 336 alin. 1 din Codul penal. În baza art. 83 alin. 1 din Codul penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 din Codul penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 din Codul penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Olt, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 din Codul penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Olt. În baza art. 85 alin. 2 din Codul penal impune inculpatului să execute următoarele obligaţii: a) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii – Şcoala Gimnazială nr. 3, mun. Slatina, jud. Olt sau Şcoala Gimnazială Ştefan Protopopescu, mun. Slatina jud. Olt, pe o perioadă de 45 de zile; b) să participe conform programării ce va fi realizată de către consilierul de probaţiune la programul „Drink and Drive – schimb de bune practici în vederea elaborării unui program specific de reabilitare a persoanelor condamnate pentru conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice”. În baza art. 86 alin. 2 din Codul penal, supravegherea obligaţiilor stabilite potrivit art. 85 alin. 2 din Codul penal se face de Serviciul de Probaţiune Olt. În baza art. 404 alin. 3 din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpatul V**** I**, la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat(din care 250 lei cheltuieli avansate în faza de urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.04.2017.
Hotarare 387/2017 din 06.04.2017