Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea de lămurire dispozitiv a sentinţei civile nr. 980/C din 26.07.2016, pronunţată de Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă, în dosarul nr. 1286/103/2016, formulată de Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică-Neamţ în numele şi pentru membra de sindicat Diaconu Maria, în contradictoriu cu pârâtul Liceul Tehnologic Petricani şi în consecinţă: Lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr. nr. 980/C din 26.07.2016, pronunţată de Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă, în dosarul nr. 1286/103/2016, în sensul că dobânda legală stabilită prin hotărârea judecătoreasă şi care urmează a fi acordată priveşte atât dobânda penalizatoare cât şi cea remuneratorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va putea depune de partea interesată la Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată azi, 15.05.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 15.05.2020faţă de lipsa de procedură cu reclamanta
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Admite acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică - Neamţ, în numele şi pentru membrii săi: AMBROSE DOMINTE IONELA, ARSENA CARMINA, BERBEC SILVICA, BOCĂNET ADRIANA, CĂLUGĂRU DANIEL, CHINDEA RAVAR MIHAELA, COZMA DANIELA GINA, CRAMBA PETRONIA, CRETU GEORGETA, CRETU ŞTEFAN, CRUCEANU PARASCHIVA, CUCOS GHEORGHE, DIACONU MARIA, DOMINTE ANA, DOMINTE EUSEBIU, FILIMON CRISTINA, GAFITA CARMEN, GRIGORI GHEORGHE, IACOBOAIA VERONICA, IRIMIA IULIANA, LARIU MARIA LOREDANA, ISACHI PORFIR LĂCRĂMIOARA, LUCA MIHAI CORINEL, LUCHIAN GHEORGHE, MAZILU MARIA, NECHIFOR DOMNICA, NECHIFOR DUMITRU, NECHIFOR ELENA, NECHIFOR MARIUS CĂTĂLIN, OLARU ANGELA, ONU ELENA, PANAIT LUCIAN VLADIMIR, PETRII NECULAI, POP LIVIU ALEXANDRU, POPA DAMIAN IOAN, POPA ELENA, PUSCASU RAVAR LILIANA, ROGIN ADRIANA, ROTARU POPA IONUŢ, ROTARU POPA ELENA, ROTARU POPA PETRICĂ SAVIN CAZIANA, SAVIN MARIA, SECHELARIU ANETA, TIUBEICA GEORGETA, TOPLICEANU IUSTINA (CENUŞE), TRIFAN IONELA, TRIFAN VARVARA, TROFIN GHEORGHE, VINTEA MARIANA ALINA, APETREI MIHAITA, BARNA CLAUDIA, BUTNARU MARIA CORNELIA, CEAUŞU SILVIU CONSTANTIN, DAVID ANA LIDIA, GHITA ANGELICA, ISACHE VICTOR ANDREI, NISTOR MARIA MAGDALENA, PREDOAIA MARIANA, BUSUIOC DUMITRIŢA LAVINIA, COŞOFREŢ CIPRIAN NECULAI, COTFAS GHEORGHE, COTFAS NATALIEA, ISTRATE STEJĂREL, LATEŞ ANA MARIA, MUNTEANU GHEORGHE, PETRUŢA SILVIA, UNGUREANU TATIANA, în contradictoriu cu pârâtul Liceul Tehnologic Petricani şi în consecinţă : Obligă pârâtul să plătească reclamanţilor membrii de sindicat dobânda legală calculată asupra sumelor datorate cu titlu de diferenţă drepturi salariale prin sentinţa civilă nr.982/C din 03.09.2010, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 879/103/2009, irevocabilă prin Decizia Curţii de Apel Bacău nr. 228/23.02.2011, şi prin sentinţa civilă nr.1365/C din 28.12.2012, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 3569/103/2012, irevocabilă prin nerecurare,dobândă ce se va calcula pentru intervalul cuprins între data de 25.04.2013 şi până la momentul achitării efective a drepturilor salariale restante. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune de partea interesată la Tribunalul Neamţ – Secţia I – Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.07.2016.
Hotarare 980/2016 din 26.07.2016