P******** N* E*****
InculpatS* M*** I**** S**
Parte civilăÎn baza art. 228 alin. 1 C.pen cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., art. 41 alin. 1 C.pen., art. 43 alin. 5 C.pen. şi cu aplicarea art. 396 alin.10 din C.proc.pen. dispune condamnarea inculpatului PORUMBI?Ă EDUARD la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată (fapte din 16.10.2014, 28.10.2014, 30.10.2014). În baza art. 67 alin. 1, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Constată că infracţiunea pentru care inculpatul este condamnat prin prezenta este concurentă cu infracţiunile contopite prin sentin?a penală nr. 3063/17.12.2015 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucure?ti, definitivă prin neapelare la data de 05.01.2016. Descontope?te pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 4 luni închisoare ?i pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b C.pen. pe o durată de 3 ani aplicate prin sentin?a penală nr. 3063/17.12.2015 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucure?ti, definitivă prin neapelare la data de 05.01.2016, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor: - pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b C.pen. pe o durată de 3 ani aplicate prin sentin?a penală nr. 3063/17.12.2015 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucure?ti, definitivă prin neapelare la data de 05.01.2016 pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 ?i art. 43 alin. 5 C.pen. (faptă din 12.10.2014); - pedeapsa de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b C.pen. pe o durată de 3 ani aplicate prin nr. 701/18.03.2015 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă conform deciziei penale nr. 937/30.06.2015 a Curţii de Apel Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233 – 234 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen. (faptă săvârşită la data de 28.09.2014); - sporul obligatoriu de 4 luni închisoare; În baza art. 40 alin. 1 rap. la art. 38 alin. 1 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.p. şi art. 45 alin. 3 lit. a C.pen., contope?te pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a ?i b C.pen. pe o durată de 3 ani, aplicate prin prezenta cu pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a ?i b C.pen. pe o durată de 3 ani, aplicate prin sentin?a penală nr. 3063/17.12.2015 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucure?ti, definitivă prin neapelare la data de 05.01.2016 ?i cu pedeapsa de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a ?i b C.pen. pe o durată de 3 ani, aplicate prin sentin?a penală nr. 701/18.03.2015 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă conform deciziei penale nr. 937/30.06.2015 a Curţii de Apel Bucureşti ?i dispune ca inculpatul PORUMBIŢĂ EDUARD să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a ?i b C.pen. pe o durată de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, la care se adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cuantumul celorlalte pedepse în cuantum de 10 luni, în final inculpatul PORUMBIŢĂ EDUARD urmând a executa pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 10 luni închisoare ?i pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe o durată de 3 ani, respectiv pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. În baza art. 45 alin. 5 C.pen. rap. la art. 65 alin. 1 şi 3 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 40 alin. 3 C.pen. rap. la art. 72 alin. 1 C.pen., deduce din durata pedepsei rezultante aplicate prin prezenta, perioada executată, de la data de 04.11.2014 la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 5756/2015/05.01.2016 emis de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei hotărâri. În temeiul art. 25, art. 23 alin. 2 şi 3 C.proc.pen. şi 397 C.proc.pen., raportat la art. 1349, 1381 ?i art. 1357 alin. 1 Cod civil admite acţiunea părţii civile S.C. MEGA IMAGE S.R.L. şi obligă inculpatul Porumbiţă Eduard, la plata către partea civilă a sumei de 1400 lei, reprezentând daune materiale. În baza art. 398 rap. la art. 276 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 800 lei aferentă urmării penale. Dispune plata onorariului cuvenit apărătorului din oficiu în condi?iile Protocolului încheiat între Ministerul Justi?iei ?i Uniunea Na?ională a Barourilor din România. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02.11.2016.
Hotarare 2591/2016 din 02.11.2016Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 02.11.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2016