V******************** V******
Inculpat InculpatG****** A*******
Parte civilă PARTE CIVILĂU******** A*******
Parte civilă PARTE CIVILĂB******** I****
Parte civilă PARTE CIVILĂA********* L***
Parte civilă PARTE CIVILĂCondamnă pe inculpata VRĂJITORU(FOSTĂ BUMBELEA) VIORICA, în prezent aflată în Penitenciarul Focşani, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin.1,2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1969, art.37 lit.b Cod penal din 1969, art.396 alin.10 N.C.p.p. şi art.5 N.C.p. la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art.71 Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei interzice inculpatei drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal. În temeiul art.399 alin.1 C.p.p. coroborat cu art.208 C.p.p. menţine măsura arestării preventive a inculpatei dispusă prin Încheierea din 30.03.2016 pronunţată de Judecătoria Focşani. Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la data de 12.09.2015 la zi. În temeiul art.19 N.C.p.p. coroborat cu art. 1357 Cod Civil admite acţiunea civilă. Obligă inculpata la despăgubiri civile în sumă de 2400 lei către partea civilă G****** A******* şi la despăgubiri civile în sumă de 1750 lei către partea civilă A********* L***. În temeiul art.112 alin.1 lit.e) N.C.p. dispune confiscarea sumei de 650 lei de la inculpată. În temeiul art.274 N.C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Onorariul pentru apărătorul din oficiu Matei Victor Nicolae cu delegaţie nr.238/2016/BA Focşani la dosar, în cuantum de 260 lei, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 mai 2016.
Hotarare 946/2016 din 11.05.2016termen acordat pentru a se solicita fişa de cazier a inculpatei.
Incheiere de sedinta din 13.04.2016În temeiul art. 466 C.p.p. coroborat cu art.469 alin.3 C.p.p. admite în principiu cererea de redeschidere a procesului penal formulată de condamnata VRĂJITORU(FOSTĂ BUMBELEA) VIORICA, În temeiul art.469 alin.7 C.p.p. desfiinţează de drept sentinţa penală nr.1618/10.11.2010 pronunţată de Judecătoria Focşani definitivă prin neapelare. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1797/24.11.2010 emis de Judecătoria Focşani, a ordinului nr.1797/24.11.2010 emis de Judecătoria Focşani privind interzicerea părăsirii teritoriului României. Dispune rejudecarea cauzei înregistrată la nr.12933/231/2010 şi fixează termen pentru judecare la 13.04.2016, cu citarea părţilor. În temeiul art. 469 alin.9 C.p.p. raportat la art. 202 alin.4 lit.e) C.p.p., art.223 alin.2 C.p.p. şi art.238 C.p.p. dispune arestarea preventivă a inculpatei VRĂJITORU(FOSTĂ BUMBELEA) VIORICA, pe o perioadă de 30 de zile începând cu 30.03.3016 şi până la data de 28.04.2016 inclusiv. În temeiul art.230 C.p.p. raportat la art.238 alin.2 C.p.p. dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare în ce priveşte măsura preventivă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei în ce priveşte cererea de redeschidere a procesului penal. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 martie 2016.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 30.03.2016termen acordat pentru lipsa de procedură cu partea vătămată G****** A*******.
Incheiere de sedinta din 02.03.2016termen acordat pentru a se cita părţile civile.
Incheiere de sedinta din 17.02.2016