A******** C** S********** A*** S*
PetentAdmite cererea formulată de către petenta C.A.R. ,,SUBANSAMBLE AUTO” S.A., cu sediul în Piteşti, str. George Coşbuc, nr.59, judeţ Argeş. Dispune înscrierea în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la Grefa Judecătoriei Piteşti a modificărilor intervenite în statutul şi actul constitutiv al petentei, potrivit Hotărârii Adunării Generale nr.1 din data de 05.07.2016. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru petentă şi de la comunicare pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţa publică de la 08.09.2016.
Incheiere finala dezinvestire din 08.09.2016Incuviinţează cererea formulata de reprezentanta petentei, cu privire la acordarea unui nou termen de judecata. Pune in vedere petentei, prin reprezentanta sa, sa depună la dosar lista cu membrii participanti la sedinta Adunarii Generale din data de 05.07.2016 – anexa la Horararea din acea data – 4 copii legalizate necesare pentru comunicare. Amână judecarea cauzei la data de 08.09.2016 – C4-4 Asociaţii şi Fundaţii, Sala nr.2, ora 8,00. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 August 2016.
Incheiere de sedinta din 29.08.2016