S* R** & R** S*
ReclamantK****** J****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A. în contradictoriu cu pârâtul K****** J**** şi, în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei următoarele sume: - 540,5 lei reprezentând contravaloarea serviciilor neachitate, conform facturilor emise în perioada iulie 2015-august 2015; - penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, aferente debitelor principale cuprinse în fiecare dintre facturi, calculate începând cu cea de-a 10-a zi a lunii următoare celei pentru care s-a emis fiecare factură şi până la data plăţii efective a fiecărui debit. Respinge, în rest, ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, aferente debitelor principale cuprinse în fiecare dintre facturi, respectiv de la scadenţa fiecărei facturi şi până la a 10-a zi a lunii următoare celei pentru care s-a emis fiecare factură. Respinge ca neîntemeiată cererea curatorului special av. Popa Jeanina de majorare a remuneraţiei provizorii de la 200 de lei la 390 de lei. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 276 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de a declara apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17 februarie 2017.
447/2017 din 17.02.2017termen de pronunţare la 17.02.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.02.2017amânat pt. numire curator
Incheiere de sedinta din 09.01.2017