O***** D*******
PetentO***** M*****
PetentAdmite cererea formulată de petenţii O***** D******* şi O***** M*****.Ia act de înţelegerea petenţilor, încheiată în forma Acordului de Mediere nr.13 din data de 04.08.2016, încheiat de Biroul de Mediator Stan Suzana-Ruxandra, astfel: „În conformitate cu prevederile articolului 56 punctul 1 din legea 192/2006, noi părţile care am solicitat şi ne-am supus procedurii medierii, am consimţit la încheierea prezentului acord de mediere. Declarăm că înţelegerea ne aparţine, fiind rezultatul negocierii dintre noi, reprezentând acordul nostru de voinţa, liber exprimata şi neafectată de viciu de consimţământ, fiind întru-totul de acord cu cele convenite şi stipulate mai jos după cum urmează: 1.Desfacerea căsătoriei încheiata la data de 6.03.1999, conform certificatului de căsătorie seria C.B., nr. 173491, pe baza acordului pârtilor. 2.D-na O***** M*****, păstrează numele avut în timpul căsătoriei, acela de Oancea. 3. Stabilirea locuinţei minorei, Oancea Ana-Maria, născuta la data de 24.09.2002, conform certificatului de naştere seria NZ, nr. 866377 la mama, urmând ca exercitarea autorităţii părinteşti să revină ambilor părinţi. 4. În ceea ce priveşte obligaţia de întreţinere, tatăl va plăti o sumă lunară cu titlu de pensie de întreţinere de 100 de lei, de la data semnării prezentului acord şi până la majorat, către minora Oancea Ana-Maria.Sistarea regimului proprietăţii de bunuri comune:Noi, Oancea Dumitrei şi O***** M*****, declarăm că în timpul căsătoriei am achiziţionat: imobilul situat în: com. Dor Mărunt, sat Dor Mărunt, Şoseaua Bucureşti-Constanţa, nr. 120, jud. Călăraşi, compus din: teren intravilan cu destinaţia curţi construcţii în suprafaţă de 2056 mp din act (2022,757 mp din măsurători) şi construcţiile aferente pe acesta, Cl-locuinţă, construita din cărămidă, acoperită cu tablă, formată din patru camere şi holuri, având o suprafaţa construită la sol de 101 mp şi C2 - anexe gospodăreşti, având o suprafaţă construită la sol de 101 mp. Imobilul este identificat cu nr. Cadastral 628 si este înscris în Cartea Funciara nr. 21623 (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 335) a com. Dor Mărunt, conform încheierii nr. 6073/19.07.2005, eliberată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate imobiliara Călăraşi, în dos. nr. 6073/2005, conform încheierii de autentificare nr. 1043 din data de 28.08.2012 întocmit la Biroul Notarului Public Carauleanu Cristina.2.Eu, O***** D*******, iau în deplina proprietate şi posesie, imobilul situat în: com. Dor Mărunt, sat Dor Mărunt, Şoseaua Bucureşti-Constanţa, nr. 120, jud. Călăraşi, compus din: teren intravilan cu destinaţia curţi construcţii în suprafaţă de 2056 mp din act (2022,757 mp din măsurători) şi construcţiile aferente pe acesta, C1- locuinţă, construită din cărămidă, acoperită cu tablă, formată din patru camere şi holuri, având o suprafaţă construită la solde 101 mp şi C2-anexe gospodăreşti, având o suprafaţă construită la sol de 101 mp. Imobilul este identificat cu nr. Cadastral 628 şi este înscris în Cartea Funciara nr. 21623 (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 335) a com. Dor Mărunt, conform încheierii nr. 6073/19.07.2005, eliberată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate imobiliară Călăraşi, în dos. nr. 6073/2005, conform încheierii de autentificare nr. 1043 din data de 28.08.2012 întocmit la Biroul Notarului Public Carauleanu Cristina şi înţeleg să achit azi 04.08.2016, data încheierii prezentului acord, suma de 20.000 de lei cu titlu de sultă către O***** M*****.3.Eu, O***** M***** sunt de acord şi confirm că am primit suma de 20000 de lei cu titlu de sultă, urmând ca, O***** D******* să ia în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în: com. Dor Mărunt, sat Dor Mărunt, Şoseaua Bucureşti-Constanţa, nr. 120, jud. Călăraşi, compus din: teren intravilan cu destinaţia curţi construcţii în suprafaţă de 2056 mp din act (2022,757 mp din măsurători) şi construcţiile aferente pe acesta, C1- locuinţă, construită din cărămidă, acoperită cu tablă, formată din patru camere şi holuri, având o suprafaţa construita la solde 101 mp şi C2- anexe gospodăreşti, având o suprafaţă construită la sol de 101 mp. Imobilul este identificat cu nr. Cadastral 628 şi este înscris în Cartea Funciara nr. 21623 (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 335) a com. Dor Mărunt, conform încheierii nr. 6073/19.07.2005, eliberată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate imobiliara Călăraşi, în dos. nr. 6073/2005, conform încheierii de autentificare nr. 1043 din data de 28.08.2012 întocmit la Biroul Notarului Public Carauleanu Cristina.Prezentul acord de mediere reprezintă înţelegerea noastră, a părţilor şi stinge orice pretenţii reciproce viitoare privind bunurile mobile, imobile comune sau de altă natură. Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătură privată şi nu conţine clauze care să aducă atingere legii şi ordinii publice, putând fi supus verificării şi autentificării de către notarul public ori, după caz, încuviinţării instanţei de judecată.Prezentul acord se încheie în 3 exemplare originale, câte unul pentru fiecare participant la mediere, la sediul Biroului de Mediator.” Executorie de drept.Fără cheltuieli de judecată.Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, recurs ce se va depune la Judecătoria Lehliu Gară. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.09.2016.
Hotarare 494/2016 din 28.09.2016Amână pronunţarea la 28.09.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2016