H**** C*********
InculpatÎn baza art. 227 alin. 1 Cod procedură penală, respinge propunerea de arestare preventivă privind pe inculpatul H**** C********* formulată în dosar nr. 670/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. În temeiul art. 227 alin.2 Cod procedură penală rap. la art. 202 alin. 4 lit. b Cod procedură penală, ia măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioada de 30 de zile, conform art. 2151 alin. 1 Cod procedură penală, faţă de inculpatul H**** C*********, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 196 alin 1 Cod Penal, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin 1 din Cod penal, şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie , faptă prev. şi ped. de art.338 alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea prevederilor art. 38 alin 2, din Cod penal, În baza art. 215 alin.1 Cod procedură penală, impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară, la instanţa de judecată, la organul de cercetare penală sau la unitatea de parchet care supraveghează urmărirea penală ori de câte ori este chemat; b). să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară, instanţa de judecată, organul de cercetare penală sau la unitatea de parchet care supraveghează urmărirea penală cu privire la schimbarea locuinţei; c). să se prezinte la sediul IPJ Bihor, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 lit. a şi i Cod procedură penală, impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a judeţului Bihor decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; - să nu conducă vehicule categoria AM,B1, B În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului, că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului reţinut, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art.275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 02.02.2016, ora 14,45.
Incheiere masuri preventive faza de UP 4/2016 din 02.02.2016