S* E***** E***** & T****** T**** S** P*** P******* M*****
PetentI** M********
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul SC EDUARD & TEODORA TRANS SRL în contradictoriu cu intimatul IPJ MEHEDINŢI, ca neîntemeiată. Menţine procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PMHX nr. 0189931 întocmit la data de 28.09.2016, ca fiind legal şi temeinic. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel urmează a se depune la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.11.2017.
Hotarare 2932/2017 din 29.11.2017Amână pronunţarea la data de 29.11.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2017Amână judecarea cauzei la data de 17.11.2017, pentru când se va cita martorul cu avertisment amendă, cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 13.10.2017Amână judecarea cauzei la data de 13.10.2017, pentru când se va dispune repetarea mandatului de aducere pe numele martorului.
Incheiere de sedinta din 08.09.2017Amână judecarea cauzei la data de 08.09.2017, pentru când se va cita martorul Oana Daniel Nicolae cu mandat de aducere şi cu menţiunea că în caz de neprezentare poate fi aplicată sancţiunea amenzii judiciare.De asemenea, se va cita intimata pentru a depune procesul-verbal în copie lizibilă certificată pentru conformitate cu originalul.
Incheiere de sedinta din 09.06.2017Amână judecarea cauzei la data de 09.06.2017, pentru când se dispune refacerea procedurii de citare cu martorul Oana Daniel Nicolae, faţă de faptul că la dosarul cauzei nu s-a întors dovada îndeplinirii procedurii.
Incheiere de sedinta din 05.05.2017Amână judecarea cauzei la data de 05.05.2017, pentru când se va cita martorul asistent Oana Daniel Nicolae şi pentru când se va cita petenta cu menţiunea de a depune procesul-verbal de constatare a contravenţiei în original sau în copie certificată conform cu originalul.
Incheiere de sedinta din 07.04.2017Amână judecarea cauzei la data de 07.04.2017, pentru când se va pune în vedere petentei să depună la dosarul cauzei dovada calităţii de reprezentant, sub sancţiunea anulării plângerii contravenţionale.
Incheiere de sedinta din 17.03.2017Amana judecarea cauzei la data de 17.03.21017 şi va dispune citarea petentei cu menţiunea de a depune dovada calităţii de reprezentant al administratorului prin depunerea unui extras din registrul public în care este menţionată împuternicirea.
Incheiere de sedinta din 17.02.2017