A********* - S***** S******
DebitorC*** D* I********* B******* I****
LichidatorD****** A*****
CreditorD******* G******* R******** A F********* P****** I*** - A************ J******** A F********* P****** S******
CreditorM********* S******
CreditorRespinge, ca nefondată, contestaţia împotriva raportului final formulată de creditorul Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava. Aprobă raportul lichidatorului judiciar Casa de Insolven?ă Bucovina IPURL. În temeiul art.174 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC AEDIFICIUM SRL. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.180 din Legea privind procedura insolvenţei, descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. În temeiul art.179 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune notificarea prezentei sentinţe direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art.39 alin.4 din Legea nr.85/2014, aprobă onorariul practicianului în insolvenţă Casa de Insolven?ă Bucovina IPURL în cuantum de 5000 lei şi cheltuielile de procedură în cuantum de 439,4 lei, din fondul de lichidare prevăzut la art. 39 alin. 4 din Legea nr. 85/2014, precum şi plata sumei de 87,02 lei, reprezentând cheltuieli de arhivare cuvenite SC Pro Garant SRL din acelaşi fond. Executorie. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Suceava în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la data de 07.10.2022.
Hotarare 262/2022 din 07.10.2022Amână cauza în vederea citării creditorilor potrivit dispoziţiilor art. 174 din Legea insolvenţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.09.2022.
Incheiere de sedinta din 09.09.2022Amână cauza pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.05.2022.
Incheiere de sedinta din 06.05.2022Amână cauza pentru continuarea procedurii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2022.
Incheiere de sedinta din 25.02.2022Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 25 februarie 2022, ora 11:00, pentru când creditorii au termen în cunoştinţă conform art. 42 alin. 8 din Legea nr. 85/2014, iar practicianul în insolvenţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 ianuarie 2022.
Incheiere de sedinta din 14.01.2022Amână cauza pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 05.11.2021Amână cauza pentru continuarea procedurii şi vânzarea bunurilor din patrimoniul debitoarei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.10.2021.
Incheiere de sedinta din 08.10.2021Pentru continuarea procedurii, amână judecarea cauzei la data de 08.10.2021.
Incheiere de sedinta din 18.06.2021Pentru continuarea procedurii, amână judecarea cauzei la data de 18.06.2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 mai 2021.
Incheiere de sedinta din 14.05.2021Amână cauza pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 martie 2021.
Incheiere de sedinta din 26.03.2021Amână cauza pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2021.
Incheiere de sedinta din 15.01.2021Amână cauza pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.11.2020.
Incheiere de sedinta din 13.11.2020Acordă termen la data de 13 noiembrie 2020, la C3FF, ora 10:00, pentru când creditorii au termen în cunoştinţă conform art. 42 alin. 8 din Legea nr. 85/2014, iar practicianul în insolvenţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 septembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 25.09.2020Acordă termen la data de 25 septembrie 2020, la C3FF, ora 10:00, pentru când creditorii au termen în cunoştinţă conform art. 42 alin. 8 din Legea nr. 85/2014, iar practicianul în insolvenţă şi debitoarea conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 iulie 2020.
Incheiere de sedinta din 03.07.2020Acordă termen la data de 3 iulie 2020, la C3FF, interval orar 09:20-09:40, pentru când creditorii au termen în cunoştinţă conform art. 42 alin. 8 din Legea nr. 85/2014, iar practicianul în insolvenţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 mai 2020.
Incheiere de sedinta din 26.05.2020Admite sesizarea din oficiu de preschimbare a termenului de judecată. Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată de la data de 27.03.2020 la data de 26.05.2020, completul C3FF, ora 10.00, pentru când părţile vor fi citate prin Buletinul Procedurilor de insolvenţă cu menţiunea că au posibilitatea solicitării judecării cauzei în lipsa părţii, ori a reprezentării prin avocat. Dată în camera de consiliu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 13.03.2020.
Incheiere de sedinta secreta din 13.03.2020Acordă termen la data de 27 martie 2020, la C3FF, ora 10:00, pentru când creditorii au termen în cunoştinţă conform art. 42 alin. 8 din Legea nr. 85/2014, iar practicianul în insolvenţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 28.02.2020Acordă termen la data de 28 februarie 2020, la C3FF, ora 10:00, pentru când creditorii au termen în cunoştinţă conform art. 42 alin. 8 din Legea nr. 85/2014, iar practicianul în insolvenţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 ianuarie 2020.
Incheiere de sedinta din 17.01.2020Acordă termen la data de 17 ianuarie 2020, la C3FF, pentru când creditorii au termen în cunoştinţă conform art. 42 alin. 8 din Legea nr. 85/2014, iar practicianul în insolvenţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 1 noiembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 01.11.2019Acordă termen la data de 1 noiembrie 2019, la C3FF, ora 09:00, pentru când creditorii au termen în cunoştinţă conform art. 42 alin. 8 din Legea nr. 85/2014, iar practicianul în insolvenţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 septembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 27.09.2019Acordă termen la data de 27 septembrie 2019, la C3FF, ora 10:00, pentru când creditorii au termen în cunoştinţă conform art. 42 alin. 8 din Legea nr. 85/2014, iar practicianul în insolvenţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 mai 2019.
Incheiere de sedinta din 27.05.2019Acordă termen la data de 27 mai 2019, la C3FF, ora 10:00, pentru când creditorii au termen în cunoştinţă conform art. 42 alin. 8 din Legea nr. 85/2014, iar practicianul în insolvenţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 martie 2019.
Incheiere de sedinta din 22.03.2019Acordă termen la data de 22 martie 2019, la C3FF, ora 09:00, pentru când creditorii au termen în cunoştinţă conform art. 42 alin. 8 din Legea nr. 85/2014, iar practicianul în insolvenţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 februarie 2019.
Incheiere de sedinta din 14.02.2019Pentru valorificare bunuri
Incheiere de sedinta din 23.11.2018Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 23 noiembrie 2018, pentru când creditorii au termen în cunoştinţă conform art.42 alin.8 din Legea nr.85/2014, iar practicianul în insolvenţă conform art.229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 septembrie 2018
Incheiere de sedinta din 21.09.2018Amână cauza pentru continuarea procedurii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 iunie 2018.
Incheiere de sedinta din 22.06.2018Amână cauza pentru continuarea procedurii de identificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 aprilie 2018.
Incheiere de sedinta din 20.04.2018Amână cauza pentru continuarea procedurii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09 martie 2018.
Incheiere de sedinta din 09.03.2018Amână cauza pentru continuarea procedurii de identificare şi valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 ianuarie 2018.
Incheiere de sedinta din 12.01.2018Amână cauza pentru continuarea procedurii, în vederea identificării şi valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 10.11.2017Amână cauza. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06 octombrie 2017.
Incheiere de sedinta din 06.10.2017Pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 11.09.2017Amână cauza în vederea clarificării situaţiei patrimoniale a debitoarei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09 iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 09.06.2017Amână cauza. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07 aprilie 2017.
Incheiere de sedinta din 07.04.2017Amână cauza în vederea continuării procedurii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 februarie 2017.
Incheiere de sedinta din 24.02.2017Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de administratorul judiciar al debitoarei S.C. Aedificium S.R.L., C*** D* I********* B******* I****. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Suceava în termen de 7 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31.01.2017.
Hotarare intermediara 60/2017 din 31.01.2017Amână pronunţarea în cauză, cu privire la cererea formulată de debitoare - prin lichidator judiciar, la data de 31 ianuarie 2017. Amână cauza la data de 24 februarie 2017. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2017.
Incheiere de sedinta din 20.01.2017Amână cauza. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 11.11.2016Amână cauza. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.09.2016.
Incheiere de sedinta din 30.09.2016Amână judecarea cauzei la 30.09.2016 pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 12.07.2016Amână cauza în vederea continuării procedurii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 iunie 2016.
Incheiere de sedinta din 10.06.2016Admite cererea formulată de debitorul SC AEDIFICIUM SRL. În temeiul art. 71 alin. 1 rap. la art. 145 alin. 1 lit. A pct. a) din Legea privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă împotriva debitorului SC AEDIFICIUM SRL şi trecerea la faliment. În temeiul art. 73 din Legea privind procedura insolvenţei, desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă C*** D* I********* B******* I****, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din lege, cu un onorariu provizoriu în cuantum de 1.000 lei. Fixează termen pentru continuarea procedurii la, 10.06.2016, ora 9.00. Executorie. Cu drept de opoziţie pentru creditorii debitorului în termen de 10 zile de la notificarea acestora de către lichidator. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Suceava în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.04.2016.
Hotarare intermediara 245/2016 din 22.04.2016Amână pronunţarea la data de 22 aprilie 2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 aprilie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.04.2016