P***** M*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (2) Cod procedură penală raportat la art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, art. 335 al. 1 Cod penal, condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 al. 1 din Codul penal. În baza dispoziţiilor art. 89 alin. 1 Cod penal, anulează amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 110/03.11.2016 pronunţată de Judecătoria Avrig în dosarul penal nr. 497/787/2016 rămasă definitivă prin neapelare la data de 30.11.2016 şi dispune aplicarea acesteia. În baza art. 38 alin. 1, art. 39 al. 1 lit. b) şi art. 40 Cod penal contopeşte pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre de 9 luni închisoare cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 110/03.11.2016 pronunţată de Judecătoria Avrig în dosarul penal nr. 497/787/2016 rămasă definitivă prin neapelare la data de 30.11.2016 în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare , la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă de 9 luni închisoare, respectiv 3 luni, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice, în prealabil, schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 litera d) Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să execute următoarele obligaţii: - să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Complexului Naţional Muzeal Astra – Mun. Sibiu sau in cadrul Primăriei Municipiului Sibiu, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, referitoare la posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 94 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Sibiu. La data rămânerii definitive, dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Probaţiune Sibiu. În baza art. 272, art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului din care suma de 100 lei aferentă fazei de urmărire penală şi suma de 100 lei aferentă camerei preliminare şi judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.02.2017.
Hotarare 76/2017 din 01.02.2017