R** D*****
InculpatÎn baza art. 2151 al. 5 Cod de Procedură Penală rap. la art. 213 şi la art. 215 al. 8 Cod de Procedură Penală admite în parte plângerea formulată de către inculpata R. (fostă M.) D. împotriva ordonanţei procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj emisă la data de 07.04.2016 sub nr. 99/D/P/2015, pe care o modifică, în sensul că modifică conţinutul obligaţiei stabilită în sarcina inculpatei R.(fostă M.) D. la punctul 2 litera c din cuprinsul dispozitivului Ordonanţei, şi anume aceea de a se prezenta la IPJ Cluj – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de către acest organe sau ori de câte ori va fi chemată, în sensul că inculpata va trebui să se prezinte la acest organ de supraveghere o dată la două săptămâni, sau ori de câte ori este chemată. Respinge cererea principală din plângere de revocare a măsurii controlului judiciar. Dispune comunicarea unei copii de pe prezenta organelor de poliţie de la domiciliul inculpatei, serviciului public comunitar de evidenţă a populaţiei şi organelor Poliţiei de Frontieră. În baza art. 275 al. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 18 aprilie 2016, în lipsa participanţilor.
Incheiere masuri preventive faza de UP 181/2016 din 18.04.2016