P*** S***** D******
CondamnatÎn baza art. 43 alin. 3 C. proc. pen., reuneşte cauza ce formează obiectul dosarului nr. 13662/225/2016 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la prezenta cauză. Respinge, ca nefondate, cererea şi propunerea de liberare condiţionată privind pe Pana Sergiu Dorinel, deţinut în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin. Fixează termen de 4 (patru) luni de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, după expirarea căruia poate fi reînnoită cererea sau poate fi formulată propunere de liberare condiţionată. Obligă petentul la 350 lei cheltuieli judiciare statului aferente cererii de liberare condiţionată, urmând ca suma de câte 130 lei, reprezentând onorariul pentru avocati din oficiu să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.11.2016, la sediul instanţei.
Hotarare 1832/2016 din 21.11.2016