S* U*** S*
ReclamantV******* C****** C*********
PârâtV***** I**** A********
PârâtC********* M*****
PârâtB******** A***** C******
PârâtAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul sentinţei civile nr. 4538/18.10.2017 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul sus menţionat, în sensul că CNP-ul corect al reclamantului Dinu Ionuţ Cătălin este , iar nu , cum din eroare s-a inserat. Îndreptarea se va efectua în ambele exemplare originale ale sentinţei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.03.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.03.2018Respinge acţiunea în contradictoriu cu pârâţii Vărzăruş Ciprian Constantin şi V***** I**** A******** , ca rămasă fără obiect. Admite, în parte , acţiunea precizată. Obligă pârâţii să plătească reclamantei c/val., în euro, a cursurilor de formare profesională, potrivit raportului de expertiză întocmit de expert Negulescu Camelia, parte integrantă din prezenta hotărâre, sume ce vor fi achitate la cursul BNR din ziua plăţii. Obligă pârâţii , cu excepţia pârâţilor Vărzăruş Ciprian Constantin şi V***** I**** A********, să plătească, în solidar, reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei cu titlu de onorariu expert. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea prin care se declară calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Prahova.
Hotarare 4538/2017 din 18.10.2017pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 20.09.2017întocmire raportul de expertiză Negulescu Camelia
Incheiere de sedinta din 17.05.2017pentru a se lua la cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 19.04.2017pentru a se lua la cunoştinţă de cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 22.03.2017