M*** B*****
PetentI************ D* P****** J******* A***
IntimatConstată că Judecătoria Lipova este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cererea. Respinge cererea de probaţiune formulată de petent, ca intimatul să depună normele metrologice pentru funcţionarea aparatelor radar, certificatul de omologare a aparatului radar, autorizaţia de operator radar pentru agentul constatator. Admite cererile de probaţiune pe care le implică CD - ul şi înscrisurile ataşate cererii introductive şi întâmpinării, în copie, respectiv; Procesul - verbal contravenţional seria PARX nr. 0101150, întocmit la data de 02.08.2016, actul de identitate, buletinul de verificare metrologică şi înregistrarea tehnică. Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul M*** B*****, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al judeţului Arad, cu obiect anularea Procesului - verbal contravenţional seria PARX nr. 0101150, întocmit la data de 02.08.2016. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. În temeiul art. 425 alin. ultim Cod procedură civilă, în cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Lipova. Pronunţată în şedinţa publică din 12 ianuarie 2017.
Hotarare 13/2017 din 12.01.2017