C******* M****
ReclamantC*** J******** D* P***** V*****
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta C*** J******** D* P***** V***** să recalculeze cuantumul pensiei reclamantului, având în vedere veniturile brute menţionate în adeverinţa nr.2TR2/328/27.11.2014, eliberată de SNTFM „CFR MARFA SA” – SUCURSALA BANAT OLTENIA, REMIZA CFR PIATRA OLT şi să emită o nouă decizie de pensie în acest sens. Obligă pârâta C*** J******** D* P***** V***** la plata sumelor rezultate cu titlu de diferenţă de pensie, începând cu data de 01.02.2015. Respinge cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea se va depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată în şedinţă publică azi 14.11.2016, la sediul Tribunalului Vâlcea.
Hotarare 1607/2016 din 14.11.2016Având în vedere că prin Hotărârea nr. 3 din 9 septembrie 2016 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Vâlcea s-a adoptat, printre altele, o formă de protest public (urmare a situaţiei critice existente în sistemul judiciar, situaţie descrisă în hotărârea mai sus menţionată) constând, în esenţă, în soluţionarea de către instanţă numai a cauzelor cu caracter urgent, urmează să amâne judecata reţinând că obiectul prezentei pricini nu se regăseşte printre cele menţionate în hotărârea ca având caracter urgent. Acordă termen la 14 noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 03.10.2016