S* C***** E***** B*** N**** S***** P********
ContestatorF***** M******
IntimatAdmite contestaţia formulată de creditoarea SC Credit Europe Bank NV în contradictoriu cu debitoarea Farcău Mariana - Rodica. Constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a procedurii reglementate de Legea nr. 77/2016 şi repune părţile în situaţia anterioară notificării. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta Farcău Mariana în contradictoriu cu SC Credit Europe Bank NV prin Credit Europe Ipotecar IFN SA, ca neîntemeiată. Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 15 de zile lucrătoare de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 16.08.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 C. proc. civ.
Hotarare 9178/2017 din 16.08.2017Amână pronunţarea la data de 16.08.2017, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform alin. (2) al art. 396 C. proc. civ. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07.08.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.08.2017se revine cu adresă către Raiffeisen Bank
Incheiere de sedinta din 19.06.2017se revine cu adresă către Primărie şi OCPI Constanţa
Incheiere de sedinta din 24.04.2017se vor administra probele
Incheiere de sedinta din 06.03.2017Admite în parte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de reclamanta SC Credit Europe Bank NV. În temeiul art. 29 alin.(4) din Legea 47/1992, sesizează Curtea Constituţională pentru a decide cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.3, 4, 6, 7, 8 ?i art. 11 teza I, cu excep?ia sintagmei “precum ?i din devalorizarea bunurilor”, din Legea nr.77/2016. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare Cur?ii Constitu?ionale cu privire la excep?ia de neconstitu?ionalitate a prevederilor art. 11 teza 1 ¬- sintagma “precum ?i din devalorizarea bunurilor” ¬- ?i teza a II-a. Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronun?are. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Constan?a. Respinge cererea de suspendare a cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Acordă termen pentru continuarea judecăţii la data de 06.03.2017, 08.30, C2, pentru când se citează părţile. Cu cale de atac odată cu fondul în ceea ce prive?te solu?ia dată cererii de suspendare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 27.01.2017.
Incheiere de sedinta din 27.01.2017Amână pronunţarea la data de 27.01.2017, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform alin. (2) al art. 396 C. proc. civ. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25.01.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.01.2017Amână pronunţarea la data de 25.01.2017, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform alin. (2) al art. 396 C. proc. civ. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23.01.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.01.2017Amână pronunţarea asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate şi asupra cererii de suspendsare a cauzei,la data de 23.01.2017, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform alin. (2) al art. 396 C. proc. civ. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.01.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2017se emite adresă către contestatoare pentru a preciza dacă mai insistă în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţueu de neconstituţionalitate a articolelor indicate, având în vedere soluţiile date până la acest moment.
Incheiere de sedinta din 07.11.2016pentru a se discuta excepţia de neconstituţionalitate.
Incheiere de sedinta din 10.10.2016se comunică contestatoarei notele scrise
Incheiere de sedinta din 22.08.2016