E***** L****
InculpatI**** V*************
InculpatC**** F****** M*****
InculpatB**** E***************
InculpatD******* G******* R******** A F********* P****** I***
Parte civilăI. Condamnă pe inculpatul E***** L****, cetăţean român, studii medii, fără ocupaţie, fără antecedente penale, domiciliat în la următoarele pedepse: 1. pedeapsa principală de 2(doi) ani şi 3 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2(doi) ani a exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a şi b Cod penal şi pedeapsa accesorie a interzicerii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a şi b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art.270 alin.3 raportat la art.274 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală şi reţinerea art.75 alin.2 lit. a şi b Cod penal raportat la art.76 alin.1 Cod penal; 2. pedeapsa principală de 2(doi) ani şi 3 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2(doi) ani a exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a şi b Cod penal şi pedeapsa accesorie a interzicerii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a şi b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art.270 alin.3 raportat la art.274 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală şi reţinerea art.75 alin.2 lit. a şi b Cod penal raportat la art.76 alin.1 Cod penal. În baza art.38 alin.1 Cod penal constată că infracţiunile de mai sus sunt concurente şi în baza art.39 alin.1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele principale şi aplică pedeapsa principală cea mai grea de 2(doi) ani şi 3(trei) luni închisoare la care se adaugă sporul de 9(nouă) luni închisoare, urmând ca inculpatul E***** L**** să execute pedeapsa principală de 3(trei) ani închisoare. În baza art.45 alin.3 lit. a Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2(doi) ani a drepturilor prevăzute de art. art.66 alin.1 lit. a şi b Cod penal. În baza art.45 alin.5 raportat la art. 45 alin.3 lit. a Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a drepturilor prevăzute de art. art.66 alin.1 lit. a şi b Cod penal. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi stabileşte termen de supraveghere de 4(patru) ani, conform art.92 Cod penal. În baza art.93 alin.1 Cod penal obligă pe inculpat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existenţă. În baza art.93 alin.3 Cod penal obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile la Primăria Comunei Prisăcani, jud. Iaşi, sau la Consiliul Local al Comunei Prisăcani, jud. Iaşi, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Iaşi. Atrage atenţia inculpatului E***** L**** asupra dispoziţiilor art.95 şi art.96 Cod penal privind modificarea obligaţiilor şi revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării obligaţiilor şi măsurilor de supraveghere sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni. II. Condamnă pe inculpatul I**** V*************, cetăţean român, studii liceale, fără ocupaţie, necăsătorit, fără antecedente penale, la următoarele pedepse: 1. pedeapsa principală de 2(doi) ani şi 3 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2(doi) ani a exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a şi b Cod penal şi pedeapsa accesorie a interzicerii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a şi b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art.270 alin.3 raportat la art.274 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală şi reţinerea art.75 alin.2 lit. a şi b Cod penal raportat la art.76 alin.1 Cod penal; 2. pedeapsa principală de 2(doi) ani şi 3 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2(doi) ani a exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a şi b Cod penal şi pedeapsa accesorie a interzicerii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a şi b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art.270 alin.3 raportat la art.274 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală şi reţinerea art.75 alin.2 lit. a şi b Cod penal raportat la art.76 alin.1 Cod penal. În baza art.38 alin.1 Cod penal constată că infracţiunile de mai sus sunt concurente şi în baza art.39 alin.1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele principale şi aplică pedeapsa principală cea mai grea de 2(doi) ani şi 3(trei) luni închisoare la care se adaugă sporul de 9(nouă) luni închisoare, urmând ca inculpatul I**** V************* să execute pedeapsa principală de 3(trei) ani închisoare. În baza art.45 alin.3 lit. a Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2(doi) ani a drepturilor prevăzute de art. art.66 alin.1 lit. a şi b Cod penal. În baza art.45 alin.5 raportat la art. 45 alin.3 lit. a Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a drepturilor prevăzute de art. art.66 alin.1 lit. a şi b Cod penal. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi stabileşte termen de supraveghere de 4(patru) ani, conform art.92 Cod penal. În baza art.93 alin.1 Cod penal obligă pe inculpat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existenţă. În baza art.93 alin.3 Cod penal obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile la Primăria Comunei Prisăcani, jud. Iaşi, sau la Consiliul Local al Comunei Prisăcani, jud. Iaşi, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Iaşi. Atrage atenţia inculpatului I**** V************* asupra dispoziţiilor art.95 şi art.96 Cod penal privind modificarea obligaţiilor şi revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării obligaţiilor şi măsurilor de supraveghere sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni. III. Condamnă pe inculpatul Cozma Flavius-Marian, cetăţean român, studii medii, fără ocupaţie, necăsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa principală de 2(doi) ani şi 3(trei) luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2(doi) ani a exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a şi b Cod penal şi pedeapsa accesorie a interzicerii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a şi b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art.270 alin.3 raportat la art.274 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală şi reţinerea art.75 alin.1 lit. a şi b Cod penal raportat la art.76 alin.1 Cod penal. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi stabileşte termen de supraveghere de 2(doi) ani şi 6(şase) luni, conform art.92 Cod penal. În baza art.93 alin.1 Cod penal obligă pe inculpat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existenţă. În baza art.93 alin.3 Cod penal obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria Comunei Ţuţora, jud. Iaşi, sau la Consiliul Local al Comunei Ţuţora, jud. Iaşi, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Iaşi. Atrage atenţia inculpatului Cozma Flavius-Marian asupra dispoziţiilor art.95 şi art.96 Cod penal privind modificarea obligaţiilor şi revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării obligaţiilor şi măsurilor de supraveghere sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni. IV. Condamnă pe inculpatul B**** E***************, cetăţean român, studii medii, necăsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa principală de 2(doi) ani şi 3(trei) luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2(doi) ani a exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a şi b Cod penal şi pedeapsa accesorie a interzicerii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a şi b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art.270 alin.3 raportat la art.274 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală şi reţinerea art.75 alin.2 lit. a şi b Cod penal raportat la art.76 alin.1 Cod penal. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi stabileşte termen de supraveghere de 2(doi) ani şi 6(şase) luni, conform art.92 Cod penal. În baza art.93 alin.1 Cod penal obligă pe inculpat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existenţă. În baza art.93 alin.3 Cod penal obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi, jud. Iaşi, sau la Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat Iaşi, jud. Iaşi, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Iaşi. Atrage atenţia inculpatului Cozma Flavius-Marian asupra dispoziţiilor art.95 şi art.96 Cod penal privind modificarea obligaţiilor şi revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării obligaţiilor şi măsurilor de supraveghere sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – D******* G******* R******** A F********* P****** I*** împotriva inculpaţilor E***** L****, Iacob Vlăduţ Dumitru, C**** F****** M***** şi Botan Eusebiu-Octavia şi obligă în solidar inculpaţii să plătească părţii civile suma de 130.389 lei, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile legale calculate până la data plăţii, reprezentând despăgubiri civile. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – D******* G******* R******** A F********* P****** I*** împotriva inculpaţilor E***** L**** şi Iacob Vlăduţ Dumitru şi obligă în solidar inculpaţii să plătească părţii civile suma de 15.255 lei, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile legale calculate până la data plăţii, reprezentând despăgubiri civile. Dispune confiscarea următoarelor bunuri aflate în custodia organelor de cercetare penală: 1. cantitatea de 8.000 de pachete de ţigări marca Ashima, 2.520 de pachete de ţigări marca Rothmans şi 480 de pachete de ţigări marca Hilton aflate în prezent în camera de corpuri delicte a I.T.P.F. Iaşi – Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi conform dovezii seria A nr.0001016 din 04.03.2015; 2. cantitatea de 1.250 de pachete de ţigări marca Plugarul aflate în prezent în camera de corpuri delicte a I.T.P.F. Iaşi – Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi conform dovezii seria A nr.0001086 din 07.04.2015; 3. un telefon mobil marca Orange Nivo, cu acumulator marca Coolpad şi cartelă SIM Orange, aparţinând inculpatului B**** E*************** şi aflat în prezent în camera de corpuri delicte a I.T.P.F. Iaşi – Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi conform dovezii seria A nr.0001016 din 04.03.2015; 4. un telefon mobil marca Huawei, cu acumulator marca Huawei şi cartelă SIM Orange, aparţinând inculpatului Cozma Flavius-Marian şi aflat în prezent în camera de corpuri delicte a I.T.P.F. Iaşi – Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi conform dovezii seria A nr.0001016 din 04.03.2015; 5. un telefon mobil marca Orange Zilo, cu acumulator marca OGS şi cartelă SIM Orange, aparţinând inculpatului I**** V************* şi aflat în prezent în camera de corpuri delicte a I.T.P.F. Iaşi – Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi conform dovezii seria A nr.0001016 din 04.03.2015. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpaţii E***** L**** şi Iacob Vlăduţ Dumitru să plătească fiecare către stat suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpaţii C**** F****** M***** şi Botan Eusebiu Octavian să plătească fiecare către stat suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art.274 alin.1 teza a-II-a Cod procedură penală cheltuielile judiciare constând în onorariul avocatului desemnat din oficiu în cursul procedurii de cameră preliminară rămân în sarcina statului, urmând fie avansate Baroului Iaşi suma de 1.320 lei– d-nei avocat Popescu Alina conform delegaţiei nr.0390 din 09.05.2016 şi suma de 660 – d-nului avocat Cogeanu Emil conform delegaţiei nr.0357 din 14.03.2016 din fondul special al Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.08.2016.
Hotarare 84/2016 din 09.08.2016În baza dispoziţiilor art.391 alin.1 Cod procedură penală stabileşte pronunţarea la data de 09.08.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.08.2016Amână cauza la data de 03.08.2016 pentru administrarea probelor în circumstanţiere.
Incheiere de sedinta din 13.06.2016