B******* S** P*** R** L***** C* S***** A*** L* R******** & M**** S****
ContestatorE** N** E***** F****** I* B**** P*** R** L***** C* S***** A*** L* R******** & M**** S****
ContestatorM***** R***** C*********
IntimatAdmite contestaţia formulată în condiţiile Legii nr. 77/2016 de către reclamantele BANCPOST SA şi ERB NEW EUROPE FUNDING II BV, în contradictoriu cu pârâtul MORARU RĂZVAN CONSTANTIN, şi în consecinţă: Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de Legea nr.77/2016. Obligă pârâtul la plata sumei în cuantum de 20 lei cu titlul de cheltuieli de judecată datorate reclamantelor. Cu drept de apel, care se va depune la Judecătoria Braşov, în termen de 15 de zile lucrătoare de la data comunicării. Pronunţată, azi 14.12.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 12346/2017 din 14.12.2017amână pronunţarea pentru data 14.12.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2017amână pronunţarea pentru data de 29.11.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2017amână pronuntarea pentru data de 24.11.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2017pentru ca partea contestatoarea să depună inscrisuri acorda termen de judecata la data de 10.11.2017
Incheiere de sedinta din 29.09.2017în vederea administrării probatoriului si revenirii cu adrese pentru comunicarea relaţiilor solicitate acordă termen de judecată în data de 29.09.2017
Incheiere de sedinta din 14.07.2017in vederea administrarii probatoriului acorda termen de judecata la data de 14.07.2017
Incheiere de sedinta din 09.06.2017În temeiul art.29 alin.4 din Legea nr.47/1992 dispune sesizarea Curtii Constitutionale pentru solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, exceptie invocata de contestator prin cuprinsul cererii formulate. În condiţiile art.413 NCpc suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Incheiere suspendare din 22.07.2016