T**** I*****
Intimat PârâtT**** I*****
Intimat ReclamantC****** E**** M****
Intimat ReclamantC****** C****** P***
Intimat ReclamantS***** R**** P*** M********* O***** P*** P*****
Recurent PârâtRespinge ca nefondat recursul civil recurentul pârât MUNICIPIUL ORADEA în reprezentarea STATULUI ROMÂN, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi TEŞAN IRIMIE, TEŞAN ROZALIA, TEŞAN RADU, OPRIŞ RODICA, VASI DOINA, COPĂCEAN MARIANA, TEŞAN CORNEL FLORIN, TEŞAN MARIOARA, TEŞAN CRISTIAN ALIN, SAVA LUMINITA MARIANA şi TEŞAN ANA şi cu intimaţii reclamanţi TEŞAN ILEANA, C****** E**** M**** şi C****** C****** P***, împotriva deciziei civile nr. 264/A din 11 martie 2016 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o menţine în întregime. Fără cheltuieli de judecată. IREVOCABILĂ. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 28.09.2016.
Hotarare 187/2016 din 28.09.2016Având în vedere cererea formulată de către intimaţii Tesan Rodica, Tesan Rozalia, Tesan Radu, Vasi Doina prin care solicită comunicarea recursului formulat de Primăria Municipiului Oradea, constatându-se că, într-adevăr recursul nu a fost comunicat acestora,amână judecarea cauzei pentru data de 28 septembrie 2016, cam 65 et.II, ora 9,00.
Incheiere de sedinta din 22.06.2016