C***** L*******
Petent CONDAMNATÎn temeiul art. 587 al. 1 C. pr. pen., cu aplicarea art. 6 C. pen., cu referire la art. 59 şi urm. C. pen. 1969, admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Bacău, privind pe condamnata Costaş Loredana, în stare de deţinere în Penitenciarul Bacău. Dispune liberarea condiţionată a condamnatei de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 200/2013 emis de Judecătoria Paşcani, în temeiul sentinţei penale nr. 203/2013. Se atrage atenţia condamnatei asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 588 C. pr. pen. Ia act că s-a asigurat asistenţă juridică din oficiu condamnatei. În temeiul art. 275 alin. 3, 6 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia; onorariul apărătorului din oficiu se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 04.10.2016.
Hotarare 1282/2016 din 04.10.2016