C*** D*****
InculpatO***** S***** P***** Z****
Parte civilăDosar Nr. 1357/322/2016 Proces - verbal: În baza art. 278 Cod procedură penală, din oficiu, dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul minutei din 5 octombrie 2016, în dosarul numărul 1357/322/2016, în ambele exemplare. În loc de greşit” Adaugă la aplică pedeapsa cea mai grea un spor de 2 (două) luni. Dispune executarea pedepsei principale rezultante de 11 (unsprezece) luni închisoare.” Se va trece corect” Adaugă la aplică pedeapsa cea mai grea un spor de 2 (două) luni, rezultând o pedeapsă principală de 11 (unsprezece) luni închisoare.” Despre îndreptarea efectuată se vor face menţiuni şi la sfârşitul actului comunicat. Actul îndreptat va fi comunicat reprezentantului Parchetului, inculpatui şi părţii civile. 17 octombrie 2016. Preşedinte.
Incheiere indreptare eroare materiala din 17.10.2016În baza art. 396 al.1, al. 4 şi al. 10 Cod procedură penală stabileşte în sarcina inculpatului C*** D***** fără antecedente penale - următoarele pedepse: Pedeapsa principală de 6 (şase) luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional prevăzută de art. 107 al. 1 litera „a” din Legea numărul 46/2008. Pedeapsa principală de 9 (nouă) luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt de arbori tăiaţi, fără drept, din fondul forestier naţional, prevăzută de art. 109 al. 1 litera „a” din Legea numărul 46/2008. În baza art. 38 al.1 Cod penal, art. 39 al. 1 litera „b” Cod penal aplică pedeapsa cea mai grea de 9 (nouă) luni închisoare. Adaugă la aplică pedeapsa cea mai grea un spor de 2 (două) luni. Dispune executarea pedepsei principale rezultante de 11 (unsprezece) luni închisoare. În baza art. 83 al.1 Cod penal dispune amânarea aplicării pedepsei închisorii. În baza art. 84 al. 1 Cod penal stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani. În baza art. 85 al. 1 Cod penal obligă condamnatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: Să se prezinte la serviciul de probaţiune Covasna, la datele fixate de acesta; Să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; Să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; Să comunice schimbarea locului de muncă; Să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 al.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 al.1 literele ,,c” - ,,e” Cod penal se comunică serviciului de probaţiune Covasna. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 Cod penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei şi executarea pedepsei, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, persoana supravegheată, cu rea - credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege sau nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre. În baza dispoziţiilor 112 al.1 litera ” b” Cod penal ia măsura de siguranţă a confiscării speciale a unui topor depus la Camera de corpuri delicte din cadru Poliţiei municipiului Târgu Secuiesc, conform înscrisului intitulat ”Dovadă” seria H numărul 0170574 din 29 decembrie 2015. Admite acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal. Obligă inculpatul la plata sumei de 1.746, 86 lei despăgubiri civile către partea civilă O***** S***** P***** Z****, cu sediul în comuna Zagon, satul Zagon, strada Principală numărul 142, judeţul Covasna. În baza art. 274 al.1 C.proc.pen obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 180 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută pentru reprezentantul Parchetului, pentru inculpat şi pentru partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 12 octombrie 2016.
Hotarare 95/2016 din 12.10.2016stabileşte data pronunţării la data de 12 octombrie 2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2016