Dosar 1361/119/2016 din 08.11.2016

infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1361/119/2016
Data dosar:
08.11.2016
Instanta:
Tribunalul Covasna
Departament:
Secţia penală
Obiect:
infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.03.2017 la ora 14:00

    Complet: C10
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În baza art. 18/1 al. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 67 al. 1 şi 2 C.pen., art. 5 C.pen. şi art. 396 al. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul B***** D****, la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.pen. pe o perioadă de 1 an, respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea infracţiunii de „folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei”. În baza art. 65 al. 1 C.pen., aplică inculpatului B***** D**** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.pen., care, potrivit art. 65 al. 3 C.pen., se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi, în baza art. 92 al. 1 C.pen., stabileşte pentru inculpatul B***** D**** termen de supraveghere de 2 (doi) ani, care potrivit art. 92 al. 2 C.pen., se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 68 al. 1 lit. b C.pen., executarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.pen., începe de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii de condamnare. În baza art. 93 al. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B***** D**** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Covasna, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 2 lit. b C.pen., impune inculpatului B***** D**** să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Covasna sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 al. 3 C.pen., obligă pe inculpatul B***** D**** ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei comunei Cernat, jud. Covasna sau în cadrul Societăţii Tega S.A. Sf. Gheorghe, jud. Covasna, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă, care se va executa în condiţiile prev. de art. 57 din Legea nr. 253/2013. În baza art. 404 al. 2 C.pr.pen., cu aplicarea art. 91 al. 4 C.pen., atrage atenţia inculpatului B***** D**** asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., potrivit cărora, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, ori săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei aplicate. În baza art. 19, cu aplicarea art. 25 al. 1 şi art. 397 al. 1 C.pr.pen., constată că, prejudiciul cauzat părţii civile Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.), cu sediul în Bucureşti, B-dul Carol I, nr. 17, sector 2, a fost achitat integral de către partea responsabilă civilmente Primăria Comunei Cernat. În baza art. 404 al. 4 lit. c C.pr.pen., rap. la art. 249 C.pr.pen., revocă măsura asigurătorie a popririi dispusă prin ordonanţa nr. 12/P/2012 din data de 31.08.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov, asupra sumelor de bani din conturilor inculpatului B***** D****, în baza căreia a fost indisponibilizată suma de 312.289,82 lei, prin consemnarea acestei sume la C.E.C. Bank Sucursala Sfântu Gheorghe, în baza recipiselor nr. 362115/1 din 19.09.2016, nr. 362174/1 din 21.09.2016, nr. 362271/1 din 26.09.2016, nr. 362452/1 din 30.09.2016, nr. 362478/1 din 03.10.2016 şi nr. 362539/1 din 06.10.2016, la dispoziţia D.N.A. – Serviciul Teritorial Braşov. În baza art. 404 al. 4 lit. g C.pr.pen., rap. la art. 25 al. 3 C.pr.pen., cu aplicarea art. 256 C.pr.pen., dispune desfiinţarea următoarelor înscrisuri: - „Declaraţie”, înregistrată la A.P.I.A. Covasna – Centrul Local Tg. Secuiesc, sub nr. 1188/03.11.2008; - Adresa cu nr. 2046/5.12.2008 emisă de Primăria comunei Cernat, înregistrată la A.P.I.A. Covasna - Centrul Local Tg. Secuiesc, sub nr.1567/09.12.2008; - „Declaraţie”, dată în numele Consiliului Local al comunei Cernat, cu nr. 395/03.03.2009, înregistrată la A.P.I.A., sub nr. 60/03.03.2009, şi - Adresa nr. 1349/07.08.2009 emisă de Primăria comunei Cernat, înregistrată la A.P.I.A. Covasna - Centrul Local Tg. Secuiesc, sub nr. 6870/11.08.2009. În baza art. 398 C.pr.pen., cu aplicarea art. 274 al. 1 C.pr.pen., obligă pe inculpatul B***** D**** să plătească statului 1.900 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 1.500 lei cheltuieli din faza urmăririi penale şi 400 lei din faza judecăţii.Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

    Hotarare 13/2017 din 14.03.2017
  • Sedinta din data de 06.03.2017 la ora 9:00

    Complet: C10
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp în vederea deliberării,stabileşte termen pentru pronunţarea hotărârii pentru data de 14 martie 2017, ora 14:00.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.03.2017
  • Sedinta din data de 06.02.2017 la ora 9:00

    Complet: C10
  • Amână cauza

    În vederea clarificării laturii civile a cauzei

    Incheiere de sedinta din 06.02.2017
  • Sedinta din data de 09.01.2017 la ora 11:00

    Complet: C10
  • Amână cauza

    În vederea citării părţii responsabile civilmente L********** C***** P*** P******* C***** Ş* P*** C******** L**** C*****, parte introdusă în cauză la acest termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 09.01.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD