N*** M****
ReclamantS* E*********** S*
PârâtRespinge acţiunea civilă formulată de reclamanta N.M în contradictoriu cu pârâta SC E. SA. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 20.12.2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Opinie separată, în sensul admiterii acţiunii.
Opinieseparata din 20.12.2016Din lipsă de timp pentru deliberare, în cauză se amână pronuntarea pentru data de 20 decembrie 2016, solutia urmând a fi pusă la dispozitia părtilor prin intermediul grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2016Amânarea cauzei în vederea revenirii cu adresă către pârâtă.
Incheiere de sedinta din 17.11.2016Amânarea cauzei în vederea revenirii cu adresă către pârâtă.
Incheiere de sedinta din 20.10.2016