S******* J******* D* U****** D****** T**** S******
ReclamantB***** G****** T***
PârâtAdmite cererea precizată formulată de reclamantul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ Dr.Tr.Severin în contradictoriu cu pârâtul B***** G****** T***. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 392 lei reprezentând contravaloare îngrijiri medicale de care a beneficiat în perioada 08-10.07.2011 precum şi dobânda legală începând cu data de 28.11.2014 şi până la efectuarea plăţii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere depusă la Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.03.2017.
Hotarare 840/2017 din 08.03.2017Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 08.03.2017 în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 08.02.2017