S****** K***
Parte vătămatăM***** J****
InculpatG***** E****
Parte vătămatăÎn temeiul prevederilor art. 346 alin. 1 C. proc. pen. constată că Judecătoria Tg-Mureş este competentă din punct de vedere material şi teritorial în ceea ce priveşte judecarea prezentei cauze. În temeiul prevederilor art. 346 alin. 1 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în ce priveşte dosarul penal nr. 5993/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş, în care s-a emis Rechizitoriul din data de 31.10.2016, privind pe inculpatul M***** J****, cercetat sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de tentativă de tâlhărie, fapte prev. şi ped. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap la art. 233 Cod penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul M***** J****, după rămânerea definitivă a prezentei urmând a se stabili primul termen de judecată în şedinţă publică. Încheierea se comunică inculpatului M***** J****, persoanelor vătămate S****** K*** şi G***** E****, precum şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 08 decembrie 2016.
828/2016 din 08.12.2016