Dosar 13669/278/2016 din 29.12.2016

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13669/278/2016
Data dosar:
29.12.2016
Instanta:
Judecătoria Petroșani
Departament:
Civil
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.03.2017 la ora 10:30

    Complet: C.XII. civil
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C PREGOTERM S.A., societate în insolvenţă, prin ADMINISTRATOR JUDICIAR CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ HOLHOŞ GRIGORE, în contradictoriu cu pârâtul R*** E****. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1050,03 lei reprezentând valoarea facturilor emise în perioada 30.09.2012 – 30.09.2016 având ca obiect contravaloarea serviciilor prestate, precum şi suma de 244,99 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate asupra debitului principal facturat în perioada 30.09.2012 – 30.09.2016. Ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, în cazul exercitării acestei căi de atac, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Petroşani. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.03.2017.

    Hotarare 1004/2017 din 29.03.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD