Dosar 13673/271/2016 din 09.09.2016

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13673/271/2016
Data dosar:
09.09.2016
Instanta:
Judecătoria Oradea
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.01.2017 la ora 08:30

    Complet: C8 civil-
  • Admite cererea

    Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta D******* G******* D* A******** S****** Ş* P******** C******** B**** în contradictoriu cu pârâtul L*** G******* M**** şi, în consecinţă: Obligă pârâtul la restituirea, către reclamantă, a sumei de 293 lei, reprezentând sumă încasată necuvenit, cu titlu de prestaţii sociale aferente lunii ianuarie 2013, al căror beneficiar a fost numitul Lung Ioan, la care se adaugă dobânzile aferente, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a efectuat plata necuvenită a prestaţiei sociale şi până la restituirea efectivă şi integrală, către reclamantă, a acestei sume. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 26 ianuarie 2017.

    Hotarare 652/2017 din 26.01.2017
  • Sedinta din data de 12.01.2017 la ora 08:30

    Complet: C8 civil-
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 26.01.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD