S* L****** S**
ReclamantC******* N******** A********** B********
PârâtAdmite cererea formulata de reclamanta, in contradictoriu cu parata. Obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 21980,24 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. 144259/08.12.2014. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 17935,88 lei, reprezentând contravaloarea penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere, calculate pentru perioada 05.03.2015 – 31.08.2016 (544 zile de întârziere), precum şi în continuare, calculate asupra debitului principal de 21980,24 lei, până la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2206 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată azi, 11.04.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2193/2019 din 11.04.2019Amână pronunţarea la data de 11.04.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.03.2019revenire adresă Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti
Incheiere de sedinta din 27.02.2019emitere adresă Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1
Incheiere de sedinta din 30.01.2019În temeiul art. 413 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., suspendă judecarea cauzei. Cu recurs pe toata durata suspendarii, la Judecatoria Buftea. Prountata in sedinta publica astazi, 15.03.2017.
Incheiere suspendare din 15.03.2017termen introdus în mod eronat, corect fiind termenul pentru data de 15.03.2017
pentru comunicarea întâmpinării
Incheiere de sedinta din 01.02.2017