Dosar 13747/55/2016 din 02.09.2016

ucidere din culpă (art.192 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13747/55/2016
Data dosar:
02.09.2016
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia penala
Obiect:
ucidere din culpă (art.192 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.04.2017 la ora 08:30

    Complet: P06-sup
  • Condamnare

    În baza art.192 al.2 Cod penal cu aplicarea art.396 al.10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul O**** D****, la - 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, pe o perioadă de 3 (trei) ani ce se va executa de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: - dreptul de a conduce autovehicule. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, ce se va executa în cazul revocării sau anulării suspendării sub supraveghere a pedepsei principale: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: - dreptul de a conduce autovehicule. În temeiul dispoziţiilor art. 91 al.1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 (doi) ani închisoare pe un termen de supraveghere de 3 (trei) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 92 Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) Cod penal, se comunică Serviciului de Probaţiune Arad. În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va executa obligaţia de a frecventa unul din programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local al localităţii Arad sau Şiria pe o perioadă de 100 (osută) de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 Cod penal privind consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere . În temeiul art. 397 alin.1 rap. la art. 19 C.p.pen. , art. 25 C.proc.pen, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Norbert Holzer (fiul victimei) şi obligă partea responsabilă civilmente SC C******** A*** S* , prin lichidator CITR-filiala Cluj, în limitele contractului de asigurare, la plata către partea civilă a sumei de 200.000 lei(douăsutemiilei) reprezentând daune morale. Respinge în rest pretenţiile ca neîntemeiate. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul O**** D****, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 2400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07.04.2017.

    Hotarare 675/2017 din 07.04.2017
  • Sedinta din data de 24.03.2017 la ora 08:30

    Complet: P06-sup
  • Amână pronunţarea

    Fixează termen de pronunţare la data de 07.04.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.03.2017
  • Sedinta din data de 14.03.2017 la ora 08:30

    Complet: P06-2017
  • Amână pronunţarea

    Fixează termen de pronunţare la data de 24.03.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2017
  • Sedinta din data de 21.02.2017 la ora 08:30

    Complet: P06-2017
  • Amână cauza

    T: 14.03.2017 în vederea efectuării adresei catre partea civila.

    Incheiere de sedinta din 21.02.2017
  • Sedinta din data de 17.01.2017 la ora 08:30

    Complet: P06-2017
  • Amână cauza

    T.21.02.2017 pentru a se comunica cu Fondul de garantare a victimelor, precizările depuse la dosar de către asigurator.

    Incheiere de sedinta din 17.01.2017
  • Sedinta din data de 22.11.2016 la ora 08:30

    Complet: P06-2016
  • Amână cauza

    T.17.01.2017 pentru a studierea constituirii de parte civilă depusă la dosar.

    Incheiere de sedinta din 22.11.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD