Dosar 13760/320/2016 din 02.11.2016

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13760/320/2016
Data dosar:
02.11.2016
Instanta:
Judecătoria Târgu Mureș
Departament:
civil
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.11.2017 la ora 08:30

    Complet: C.1 - civil
  • Admite in parte cererea

    Respinge acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele Consiliul Local Târgu Mureş, Primăria Târgu Mureş şi Administraţia Domeniului Public şi Privat Târgu Mureş, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta SC Euroins România Asigurare Reasigurare SA, în contradictoriu cu pârâta Municipiul Târgu Mureş, şi pe cale de consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 8.057,70 lei cu titlu de despăgubiri. Obligă pârâta la plata unei dobânzi legale pe zi de întârziere începând cu data de 20.09.2016 şi până la achitarea efectivă a despăgubirilor. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.575,08 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Târgu Mureş. Pronunţată astăzi 17.11.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 4901/2017 din 17.11.2017
  • Sedinta din data de 10.11.2017 la ora 08:30

    Complet: C.1 - civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 17.11.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.11.2017
  • Sedinta din data de 03.11.2017 la ora 08:30

    Complet: C.1 - civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 10.11.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.11.2017
  • Sedinta din data de 20.10.2017 la ora 08:30

    Complet: C.1 - civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 03.11.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.10.2017
  • Sedinta din data de 05.10.2017 la ora 08:30

    Complet: C.1 - civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 20.10.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2017
  • Sedinta din data de 14.09.2017 la ora 09:00

    Complet: C.1 - civil
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei, pentru a da părţilor posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 14.09.2017
  • Sedinta din data de 13.09.2017 la ora 08:30

    Complet: C.23 - stagiari
  • Termen preschimbat

    Termen preschimbat.

  • Sedinta din data de 05.07.2017 la ora 08:30

    Complet: CC 1 civil
  • Termen intermediar

    Admite sesizarea din oficiu privind preschimbarea termenului de judecată. Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată stabilit iniţial la data de 13.09.2017 în dosarul nr. 13760/320/2016 al Judecătoriei Tîrgu Mureş, pentru data de 14.09.2017. Citează părţile şi martorul Brezaniuc Alexandra pentru noul termen de judecată. Dispune emiterea unei adrese către domnul expert, prin care i sa va aduce la cunoştinţă că s-a dispus preschimbarea termenului de judecată şi i se va solicita să efectueze şi să depună la dosar raportul de expertiză, cu cel puţin 10 zile anterior termenului de judecată. Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 iulie 2017.

    Incheiere de sedinta din 05.07.2017
  • Sedinta din data de 31.05.2017 la ora 08:30

    Complet: C.23 - stagiari
  • Amână cauza

    Amână cauza în vederea depunerii raportului de expertiză tehnică auto ?i a administrării probei testimoniale cu martora Branzaniuc Alexandra. Revenirea cu adresă către dl. expert Ilie? Ovidiu cu solicitarea de efectua raportul de expertiză ?i de a depune la dosar, cu cel pu?in 10 zile înainte de următorul termen de judecată, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru fiecare parte, raportul de expertiză încuviinţat în cauză, însoţit de decontul aferent şi de desfăşurătorul acestuia, sub sanc?iunea aplicării unei amenzi judiciare, potrivit dispozi?iilor art. 187 alin. 2 lit. d) Cod de procedură civilă în cazul în care nu va depune, în mod nejustificat, în termenul stabilit de către instan?ă, raportul de expertiză; se va pune în vedere expertului că la data de 09.05.2017 reclamanta a depus la dosar dovada achitării în contul său a onorariului provizoriu stabilit în cuantum de 500 de lei ?i i se va solicita să procedeze la efectuarea raportului de expertiză în raport de toate înscrisurile depuse la dosar, inclusiv cele depuse ulterior datei de 02.05.2017. Comunicarea către dl. expert Ilieş Mihai Ovidiu a unui exemplar de pe plan?ele foto depuse pe suport CD de către reclamantă. Reluarea procedurii de citare cu martora Branzaniuc Alexandra, cu atragerea aten?iei factorului po?tal de a proceda la comunicarea actului de procedură emis pe numele martorei în conformitate cu dispozi?iile art. 163 Cod de procedură civilă, sub sanc?iunea aplicării unei amenzi judiciare în cazul nerespectării prevederilor legale incidente în materie, punându-i-se în vedere faptul că în evidenţele legale martora figurează cu domiciliul astfel cum este indicat în cuprinsul citaţiei. Acordă termen în cunoştinţă reclamantei şi pârâtului. Stabileşte termen de judecată la data de 13.09.2017. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 31.05.2017.

    Incheiere de sedinta din 31.05.2017
  • Sedinta din data de 12.04.2017 la ora 08:30

    Complet: C.23 - stagiari
  • Amână cauza

    Încuviin?ează proba cu înscrisurile depuse de către reclamantă la data de 23.01.2017. Recalifică specialitatea expertizei tehnice în construc?ii solicitată de către reclamantă ca fiind o expertiza tehnică auto. Încuviin?ează administrarea probei cu expertiza tehnică auto de specialitate, astfel cum a fost recalificată şi solicitată de către reclamantă, cu următoarele obiective: 1. stabilirea legăturii de cauzalitate dintre copacul căzut pe autoturismul marca Wolkswagen Polo cu nr. de înmatriculare MS 11 DOT proprietatea numitei Brânzaniuc Alexandra, care se afla parcat regulamentar pe calea de acces de lângă Cetatea Medievală din Târgu-Mureş şi creanga de copac aflat pe domeniul public, căzută peste autoturismul menţionat din cauze naturale, conform adresei Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş nr. 312209/23.08.2016; 2. stabilirea contravalorii repara?iilor avariilor suferite de autoturismul marca WV Polo cu nr. de înmatriculare MS 11 DOT la data de 13.07.2016 ?i cauzate de căderea crengii copacului de pe domeniul public, în raport de avariile constatate ?i de documentele depuse la dosar. Desemnează în mod aleatoriu ca expert tehnic judiciar în specialitatea auto, pe dl. Ilieş Mihai Ovidiu. Comunicarea obiectivelor expertizei astfel cum au fost încuviinţate expertului, cu solicitarea de a se raporta la toate înscrisurile depuse la dosar, inclusiv la plan?ele foto depuse, în ceea ce priveşte întocmirea raportului de expertiză. Stabileşte un onorariu de expertiză provizoriu în cuantum de 500 lei, în sarcina reclamantei. Citarea reclamantei cu menţiunea de a depune la dosar dovada achitării onorariului provizoriu în cuantumul menţionat, cu chitanţa şi recipisa în original, în termen de 5 zile, sub sanc?iunea decăderii acesteia din administrarea probei cu expertiza tehnică auto. Emiterea unei adrese către dl. expert Ilieş Mihai Ovidiu pentru a fi înştiinţat să efectueze şi să depună, cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termenul de judecată, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru fiecare parte, raportul de expertiză încuviinţat în cauză, însoţit de decontul aferent şi desfăşurătorul acestuia. Emiterea unei adrese către Biroul local pentru expertize tehnice judiciare şi contabile din cadrul Tribunalului Mure?, pentru a se comunica numirea în cauză a d-lui expert Ilieş Mihai Ovidiu, în specialitatea auto, precum şi faptul că s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de achita onorariul provizoriu de expert în sumă de 500 de lei. Emiterea unei adrese către grefierul autorizat din cadrul instan?ei în vederea consultării bazei de date DEPABD cu solicitarea de a indica domiciliul actual al martorei Branzaniuc Alexandra ?i eventuala adresă de re?edin?ă a acesteia, urmând ca aceasta să fie citată la adresa de domiciliul cu care figurează în eviden?ele oficiale. În măsura în care martora figurează cu domiciliul activ la adresa situată în Târgu Mure?, adresă la care a fost legal citată la acest termen, dispune citarea martorei Branzaniuc Alexandra cu mandat de aducere. Emiterea unei adrese către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mure? cu solicitarea de a depune, într-un exemplar, copia certificată ca fiind conformă cu originalul, a adresei nr. 312209/23.08.2016 a Poliţiei Municipiului Târgu Mure? – Biroul Investiga?ii Criminale -Compartimentul Mica Criminalitate, adresă înaintată societă?ii reclamante Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., precum ?i cu solicitarea de a depune la dosar copii conforme cu originalul de pe orice alte acte întocmite în raport de evenimentul produs la data de 13.07.2016 pe B-dul Cetă?ii din Târgu Mure?, în dreptul imobilului cu nr. 7, constând în desprinderea ?i căderea unei crengi voluminoase dintr-un copac situat pe domeniul public, care a avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare MS 11 DOT aparţinând numitei Branzaniuc Alexandra, în măsura în care de?ine astfel de documente. Emiterea unor adrese către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mure? şi către Municipiul Târgu Mureş - Direc?ia Poli?ia Locală Târgu Mure? cu solicitarea de a depune copii conforme cu originalul de pe orice acte întocmite în raport de evenimentul produs la data de 13.07.2016 pe B-dul Cetă?ii din Târgu Mure?, în dreptul imobilului cu nr. 7, constând în desprinderea ?i căderea unei crengi voluminoase dintr-un copac situat pe domeniul public care a avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare MS 11 DOT aparţinând numitei Branzaniuc Alexandra, în măsura în care de?in astfel de documente. Comunicarea către pârât a unui exemplar de pe înscrisurile şi planşele foto depuse pe suport CD de către reclamantă la data de 5 aprilie 2017. Stabileşte termen de judecată la data de 31.05.2017. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 12.04.2017.

    Incheiere de sedinta din 12.04.2017
  • Sedinta din data de 22.03.2017 la ora 08:30

    Complet: C.23 - stagiari
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 22.03.2017
  • Sedinta din data de 01.03.2017 la ora 08:30

    Complet: C.23 - stagiari
  • Amână cauza

    Admite excep?ia lipsei capacită?ii procesuale de folosin?ă a pârâtei Primăria Târgu-Mureş. Admite excep?ia lipsei capacită?ii procesuale de folosin?ă a pârâtului Consiliul Local Târgu-Mureş. Admite excep?ia lipsei capacită?ii procesuale de folosin?ă a pârâtei Administra?ia Domeniului Public ?i Privat Târgu Mure?. Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar la momentul formulării cererii de chemare în judecată. Încuviin?ează pentru reclamantă proba testimonială cu martora Branzaniuc Alexandra. Citarea martorei Brânzaniuc Alexandra la adresa indicată la fila nr. 3 din dosar. Emiterea unei adrese către reclamantă cu solicitarea ca în termen de 5 zile de la comunicare să comunice la dosarul cauzei încă un exemplar de pe înscrisurile depuse la data de 23.01.2017 de către aceasta, sub sanc?iunea suspendării cauzei, urmând ca acest exemplar după depunerea lui să fie comunicat pârâtului Municipiul Târgu-Mureş. Emiterea unei adrese către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mure? cu solicitarea de a depune la dosar copia conformă cu originalul a procesului verbal de cercetare la fa?a locului nr. 340406 din 13.07.20016 privind distrugerile provocate autoturismului marca Volkswagen Polo cu nr. înmatriculare MS 11 DOT, proprietatea numitei Brânzaniuc Alexandra, precum ?i copii conforme cu originalul de pe toate documentele întocmite cu acea ocazie. Citarea reclamantei cu men?iunea ca anterior cu cel pu?in 5 zile următorului termen de judecată să depună la dosar obiectivele probei cu expertiza tehnică în construcţii. Prorogă discu?ia cu privire la încuviin?area probei cu expertiza tehnică în construc?ii solicitată de către reclamantă pentru următorul termen de judecată, în raport de obiectivele care vor fi depuse în termenul indicat. Prorogă discu?ia cu privire la încuviin?area probei cu înscrisurile depuse de către reclamantă la data de 23.01.2017 pentru următorul termen de judecată. Reluarea procedurii de citare cu reclamanta ?i pârâtul Municipiul Târgu Mure? pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 22.03.2017.

    Incheiere de sedinta din 01.03.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD