Ţ**** D****** D***
Apelant ReclamantM***** M***** V*****
Apelant PârâtRespinge apelul declarat de M M V împotriva sentinţei civile nr.783 din 24.03.2016 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr.1377/1285/2014. Admite în parte apelul declarat de Ţ D D împotriva sentinţei civile nr.783 din 24.03.2016 pronunţată de Tribunalul Specializat în dosar nr.1377/1285/2014 pe care o schimbă în parte, în sensul că: Admite acţiunea formulată de reclamanta Ţ D D în contradictoriu cu pârâtul M M V şi, în consecinţă: Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 340.616 euro în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând suma care i se cuvine reclamantei de pe urma asocierii în participaţiune corespunzătoare aportului său stabilit la suma de 240.000 euro. Schimbă încheierea civilă nr.8608/2015 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr.6902/211/2015 în sensul că admite excepţia litispendenţei între acţiunea din dosarul nr.1377/1285/2015 şi acţiunea care face obiectul dosarului nr.6908/211/2015. Respinge petitul având ca obiect înlăturarea unor considerente din cuprinsul sentinţei atacate. Obligă pe intimatul apelant M M V să plătească apelantei Ţ D D suma de 1650 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariul expertului achitate în această etapă procesuală. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Curtea de Apel Cluj, Secţia a II a, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.06.2017.
Hotarare 351/2017 din 12.06.2017Amână pronunţarea pentru data de 12 iunie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.05.2017Amână pronunţarea pentru data de 29 mai 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.05.2017în vederea studierii suplimentului la raportul de expertiză depus la dosarul cauzei
Incheiere de sedinta din 24.04.2017Amână judecarea cauzei pentru data de 24 aprilie 2017, în vederea întocmirii răspunsului la obiecţiuni.
Incheiere de sedinta din 20.03.2017Amână judecarea cauzei penbtru data de 20 martie 2017, în vederea întocmirii răspunsului la obiecţiuni.
Incheiere de sedinta din 13.02.2017Amână soluţionarea cauzei pentru data de 13 februarie 2017, în vederea studierii raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 23.01.2017Amână judecarea cauzei pentru data de 23 ianuarie 2017 În vederea efectuări raportului de expertiză contabilă.
Incheiere de sedinta din 05.12.2016În vederea efectuări raportului de expertiză contabilă.
Incheiere de sedinta din 31.10.2016În vederea efectuări raportului de expertiză contabilă.
Incheiere de sedinta din 03.10.2016