M**** B**********
InculpatÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei. În baza art. 396 alin. 4 Cod procedură penală, aplică inculpatului pedeapsa de 8 luni închisoare, conform art. 53 lit. b şi art. 60 Cod Penal, rap. la 480 alin.4 din C.pr .pen, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În temeiul art. 83 Cod penal, amână aplicarea pedepsei şi stabileşte termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. 1 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Harghita, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Atrage atenţia inculpatului cu privire la nerespectarea dispoziţiilor art.88 din Codul penal, potrivit cărora: (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. (2) În cazul când, până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei, afară de cazul când persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească. (3) Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârşit o nouă infracţiune, cu intenţie sau intenţie depăşită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunţat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării şi pedeapsa pentru noua infracţiune se calculează conform dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni. (4) Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, instanţa poate menţine sau revoca amânarea aplicării pedepsei. În cazul revocării, dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător. În baza art. 274 alin. (1) din Noul Cod de procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul pentru apărătorul numit din oficiu, în faza urmăririi penale, în sumă de 230 lei rămâne în sarcina statului şi se va achita din fondurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei cu inculpatul şi procurorul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19 octombrie 2016.
Hotarare 182/2016 din 19.10.2016Acordă termen pentru ca inculpatul să se prezinte în faţa instanţei sau să depună la dosar declaraţie dată în faţa notarului.
Incheiere de sedinta din 14.09.2016