I****** M****
InculpatM********* F********* P*********** A************ G******* R******** A F********* P******* I************ R******* V***** I***
Parte civilăCondamnă pe inculpatul I****** M****, pentru săvârşirea a două infracţiuni de „colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acestea” prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, fiecare cu aplicarea art. 374 alin. 4, 396 alin. 10 Cod pr. penală şi art. 75 alin. 1lit. d, 76 alin. 1 Cod penal, la câte o pedeapsă de 1 (un) an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal , respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform art. 68 lit. b Cod penal. În temeiul art. 38 alin. 1, 39 alin. 1 lit. b, art. 45 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare sporită la 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe o perioadă de 2 (doi) ani. În baza art. 65 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, aplică inculpatului pe lângă fiecare pedeapsă principală, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, iar în temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal, stabileşte pedeapsa accesorie rezultantă constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b cod penal. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, conform dispoziţiilor art. 92 alin. 2 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. a şi b Cod penal, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, impune inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cadrul Primăriei com. Tudora, jud. Botoşani. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau neexecutării obligaţiilor impuse. Constată că prejudiciul cauzat părţii civile A.N.A.F. prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi a fost recuperat integral prin plată. În temeiul art.112 lit.a din Codul penal dispune confiscarea specială a cantităţii de 5 pachete ţigări MARVEL dutyfree, 10 pachete ţigări Monte carlo provenienţă Ucraina, un pachet ţigări Plugarul provenienţă Repulica Moldova, 15 bucăţi ţigări Monte Carlo (ridicate de la inculpat cu dovada nr. BT614634 şi aflate la camera corpuri delicte din cadrul IPJ Botoşani); 630 pachete ţigări marca Plugarul de provenienţă Republica Moldova (ridicate de la inculpat cu dovada BT 230910 şi aflate la camera corpuri delicte din cadrul IPJ Botoşani). În temeiul art.274 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 355 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 7 februarie 2017.
Hotarare 189/2017 din 07.02.2017Admite cererea inculpatului şi dispune judecarea dosarului în baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 374 alin. 4 Cod pr.penală pentru a beneficia de procedura simplificată. Acordă termen pentru ca inculpatul să prezinte înscrisuri în circumstanţiere, conform solicitării apărătorului acestuia.
Incheiere de sedinta din 20.01.2017