A****** I***
ReclamantS** "******* S**
PârâtS** "******* S**
PârâtÎn temeiul art. 406 Cod procedură civilă, ia act de renunţarea la judecată formulată de reclamantul A****** I***, în contradictoriu cu pârâta SC ROMOLD SRL Vaslui. Cu drept de recurs în termen de 10 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Neamţ – Secţia I Civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de, 21.03.2017.
Hotarare 547/2017 din 21.03.2017S-a amânat judecarea cauzei pentru a se reveni cu adresă la expert în vederea efectuării raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 17.01.2017S-a amânat judecarea cauzei pentru a se emite adresă la expert în vederea efectuării raportului de expertiză tehnică contabilă
Incheiere de sedinta din 15.11.2016În temeiul art. 400 Cod de procedură civilă, dispune repunerea pe rol a cauzei, pentru completarea probatoriului, în sensul discutării necesităţii efectuării expertizei contabile care să aibă următoarele obiective: - calcularea drepturilor băneşti solicitate prin precizarea la acţiune (f.105, 106 din dosar) cuvenite şi neachitate reclamantului astfel cum rezultă din actele contabile ale societăţii pârâte. Sub rezerva discutării oportunităţii acestei probe, până la termenul ce se va acorda, reclamantul va achita onorariul provizoriu în sumă de 500 de lei. În eventualitatea în care situaţia financiară a reclamantului este dificilă, i se va pune în vedere că are posibilitatea de a solicita acordarea ajutorului public judiciar astfel cum este reglementat prin OUG nr.51/2008, în condiţiile: ART. 7 Ajutorul public judiciar se poate acorda, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6. Valoarea ajutorului public judiciar acordat, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6 lit. a) - c), nu poate depăşi, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 10 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare. ART. 8 (1) Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat. (2) Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de 50%. (3) Ajutorul public judiciar se poate acorda şi în alte situaţii, proporţional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiţie, inclusiv din cauza diferenţelor de cost al vieţii dintre statul membru în care acesta îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită şi cel din România. ART. 8^1 Ajutorul public judiciar se acordă, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, independent de starea materială a solicitantului, dacă prin lege specială se prevede dreptul la asistenţă judiciară sau dreptul la asistenţă juridică gratuită, ca măsură de protecţie, în considerarea unor situaţii speciale, precum minoritatea, handicapul, un anumit statut şi altele asemenea. În acest caz, ajutorul public judiciar se acordă fără îndeplinirea criteriilor prevăzute la art. 8, dar numai pentru apărarea sau recunoaşterea unor drepturi sau interese rezultate ori aflate în legătură cu situaţia specială care a justificat recunoaşterea, prin lege, a dreptului la asistenţă judiciară sau la asistenţă juridică gratuită. ART. 9 La stabilirea venitului se iau în calcul orice venituri periodice, precum salarii, indemnizaţii, onorarii, rente, chirii, profit din activităţi comerciale sau dintr-o activitate independentă şi altele asemenea, precum şi sumele datorate în mod periodic, cum ar fi chiriile şi obligaţiile de întreţinere. Dacă reclamantul A****** I***, se va regăsi în situaţiile descrise de dispoziţiile art.8-9 din OUG nr.51/2008, va formula cerere de acordare a acestui ajutor, la care va ataşa următoarele documente: - declaraţie pe propria răspundere privind veniturile sale şi ale familiei (persoane cu care locuieşte efectiv), - dovezi privind aceste venituri (cupon de pensie sau adeverinţă/fluturaşi de salariu) pentru soţia sa şi alţi membri de familie cu care locuieşte, - alte dovezi privind indemnizaţii, onorarii, rente, chirii, profit din activităţi comerciale sau dintr-o activitate independentă şi altele asemenea, precum şi sumele datorate în mod periodic, cum ar fi chiriile şi obligaţiile de întreţinere - fişa fiscală cu privire la veniturile realizate pe anul 2015, adeverinţă eliberată de organul fiscal cu privire la bunurile mobile şi imobile deţinute în proprietate. Se va emite în acest sens adresă reclaamntului. Stabileşte termen în şedinţa publică, la 15.11.2016, pentru când vor fi citate părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.10.2016.
Incheiere de sedinta din 18.10.2016S-a amânat judecarea cauzei pentru a fi citată societatea pârâtă şi la sediul procedural ales cu menţiunea de a depune întâmpinare însoţită de înscrisurile doveditoare, respectuv state de plată, dovada achitării drepturilor salariale solicitate de reclamant prin cererea introductivă de instanţă
Incheiere de sedinta din 20.09.2016S-a amânat judecarea cauzei în vederea comunicării precizărilor formulate de către reclamant cu privire la acdrul procesual
Incheiere de sedinta din 26.07.2016