S***** V*****
ReclamantS* O** B*** R****** S*
PârâtS***** V***** P*** M******* S******* A*****
ReclamantAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul S V în contradictoriu cu pârâta S.C. OTP Bank Romania S.A.. Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a următoarelor clauze din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr___: art. 5.2, art. 5.3, art. 6.1 lit. b, art. 6.2, art. 9. 1 ultima teza („clientul acceptă faptul că acest grafic poate fi modificat unilateral de către Bancă în cazul modificării nivelului ratei de dobândă curentă conform art. 5.2”), art. 13 pct. 6, art. 13 pct. 7, art. 16 pct. 2, art. 17 pct. 6 ultima teza („clientul declară că prevederile prezentului document nu sunt abuzive în sensul Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, cu modificările şi completările ulterioare, pe care le acceptă în integral, fiind conforme intereselor sale financiare”). Dispune restituirea comisionului de acordare în cuantum de 200 CHF ca urmare a declarării nulităţii absolute a cauzei cuprinse la art. 6.1. lit. b din contract. Respinge în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei către reclamant, reprezentând onorariu avocat. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Dej. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.10.2017.
Hotarare 675/2017 din 18.10.2017amânare de pronuntare pentru data de 18.10.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.10.2017termen pentru a se reveni cu adresă către OTP Bank
Incheiere de sedinta din 13.09.2017termen pentru studiul răspunsului depus la dosar de către OTP BANK
Incheiere de sedinta din 21.06.2017revenire adresă OTP
Incheiere de sedinta din 24.05.2017termen pentru a se reveni cu adresă către OTP Bank Romania SA confom menţiunilor instanţei
Incheiere de sedinta din 12.04.2017termen pentru a se reveni cu adresă către OTP Bank Romania SA
Incheiere de sedinta din 22.02.2017termen pentru revenire cu adresă către OTP BANK ROMANIA SA
Incheiere de sedinta din 25.01.2017termen pentru emitere adresă către OTP BANK ROMANIA SA
Incheiere de sedinta din 23.11.2016termen in vederea comunicarii interogatoriului
Incheiere de sedinta din 28.09.2016