R*** L*****
PetentC******* N******** D* A*********** A I************** R****** S*
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de către petentul R*** L*****, cu (domiciliul), în contradictoriu cu intimatul C******* N******** D* A*********** A I************** R****** S* – Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică Cestrin, cu (sediul). Modifică procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria R16 nr. 0486436/11.10.2016 în sensul înlocuirii sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 250 lei aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei mai sus menţionat cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă acestuia respectarea pe viitor a dispoziţiilor legale. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Târgu Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, 7 aprilie 2017.
Hotarare 1798/2017 din 07.04.2017Amână pronunţarea pentru data de 07.04.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2017