M***** J** M****
InculpatS* P******** F******** R****** I** S*
Parte civilăS****** C********** s******* P********
Parte civilăCondamnă pe inculpatul M.J.M la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată prev. de art. 295 al.1 C.p. rap la art. 308 C.p. cu aplicarea art.35 al.1 C.p în condiţiile art. 5 C.p. şi cu reţinerea art. 396 al.10 C.p. În baza art. 67 al.1 C.p. aplică pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit.a,b C.p. respectiv: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, -dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 C.p. aplică pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a,b C.p., a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară. În temeiul 91 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei principale de 1 an şi 6 luni închisoare iar în temeiul art. 92 al. 1 C.p. fixează termen de supraveghere de 2 ani. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 C.p. În baza art. 93 C.p. impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere se respecte următoarele măsuri de supraveghere: -a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş la datele fixate de acesta; -b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; -c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; -d)să comunice schimbarea locului de muncă. -e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 al. 2 lit. b C.p. impune condamnatului să execute obligaţia constând în aceea de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 al.3 C.p.pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei Mioveni sau Primăriei Piteşti. Menţine măsurile asigurătorii dispune în cursul urmăririi penale prin ordonanţa din data de 26.07.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, constată că inculpatul a depus în contul părţii civile SC Provident Financial România IFN SA deschis la BRD Groupe Societe Generale SA suma de 15.250 lei, acoperind integral prejudiciul cauzat. În baza art. 274 al. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1000 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică de la 12 Mai 2017.
Hotarare 939/2017 din 12.05.2017În temeiul art. 391 al.1 C.p.p. rămâne în pronunţare până la data de 12.05.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 09 Mai 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2017Având în vedere poziţia de recunoaştere a faptei dedusă judecăţii în baza art. 375 C.p.p. admite cererea de judecată în baza recunoaşterii învinuirii. Apreciază concludentă proba cu înscrisuri în circumstanţiere şi acorda termen pentru a da posibilitatea inculpatului de a le depune. Dispune reluarea procedurii de citare cu partea civilă şi la domiciliul managerului de zona. Amână judecarea cauzei la data de 09.05.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Martie 2017.
Incheiere de sedinta din 28.03.2017Dispune revenirea cu adresa emisă anterior către partea civilă pentru a preciza cuantumul prejudiciului rămas neacoperit şi cât s-a achitat până în prezent, precum şi emiterea unei adrese către angajatorului inculpatului pentru a clarifica cât s-a achitat până în prezent, cel puţin în ceea ce priveşte poprirea şi care este suma neachitată. Amână cauza la data de 28.03.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Februarie 2017.
Incheiere de sedinta din 21.02.2017Dispune emiterea unei adrese către partea civilă în vederea înaintării la dosar a cererii de constituire parte civilă, în raport de dispoziţiile art. 20 C.pr.pen., precum şi a precizării cuantumului prejudiciului rămas neacoperit şi cât s-a achitat până în prezent. Dispune emiterea unei adrese către Ipj în vederea actualizării fişei de cazier a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 21.02.2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Ianuarie 2017.
Incheiere de sedinta din 17.01.2017