G******* D**** I**
PetentAdmite cererea de reabilitare formulată de petentul Gheoldiş Dorin Ion. În baza art. 533 C.p.p. şi art. 5 coroborat cu art. 166 alin. 1 lit. a C.p. dispune reabilitarea judecătorească a petentului Gheoldiş Dorin Ion, condamnat prin sentinţa penala nr. 3656 pronunţată de Judecătoria Piteşti la data de 23.12.1999 în dosarul 12929/1998, rămasă definitivă prin Decizia Penală nr. 262/06.04.2000 a Curţii de Apel Piteşti la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 537 C.p.p. dispune ca după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să se facă menţiune despre aceasta pe sentinţa penală menţionată. Potrivit art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 Aprilie 2017.
Hotarare 718/2017 din 11.04.2017În temeiul art. 391 al.1 C.p.p. rămâne în pronunţare în cauză până la data de 11.04.2017. Cu drept de contestatie odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa nepublică de la 07 Aprilie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2017În baza art. 534 alin. 3 C.p.p. pune în vedere petentului să achite suma de 400 lei cu titlu de despăgubiri civile. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 07.04.2017, Complet C8 prima instanţă, ora 08:30, sala nr. 4. Cu drept de contestaţie. Pronunţată în şedinţa nepublică de la 03 Martie 2017.
Incheiere de sedinta din 03.03.2017Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul ales al petentului, pentru a face dovada achitării pretenţiilor civile. Amână judecata şi acordă termen la data de 03.03.2017, Complet C8 prima instanţă, ora 08:30, sala nr. 4. În baza art. 353 alin. 2 C.p.p. petentul dobândeşte termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa nepublică de la 20 Ianuarie 2017.
Incheiere de sedinta din 20.01.2017Revenirea cu adresă către Biroul de Executări penale din cadrul Judecătoriei Piteşti pentru a preciza dacă petentul şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, respectiv, prin sentinţa penală nr. 3656/23.12.1999 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul penal nr. 12929/1999. Ataşarea sentinţei penală nr. 3656/23.12.1999 pronunţată de Judecătoria Piteşti, în dosarul penal nr. 12929/1998 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 262/06.04.2000 a Curţii de Apel Piteşti. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 20.01.2017, Complet C8 prima instanţă, ora 08:30, sala nr. 4 În baza art. 353 alin. 2 C.p.p. petentul va dobândi termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa nepublică de la 09 Decembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 09.12.2016Pune în vedere petentului prin apărătorul său ales să depună la dosar informaţii cu privire la locul de munca şi acte din care sa rezulte starea actuala a creanţelor sale. Se ataşează sentinţa penală nr. 3656/23.12.1999 din dosarul penal nr. 129296/1998 cu date privind modalitatea rămânerii definitive, cheltuieli de judecată, amenzi sau alte datorii civile. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 09.12.2016, Complet C8 prima instanţă, ora 08:30, sala nr. 4. În baza art. 353 alin. 2 C.p.p. petentul dobândeşte termen în cunoştinţă Pronunţată în şedinţa nepublică de la 11 Noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 11.11.2016In conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară şi art. şi art. 17 alin.1 coroborat cu art. 16 alin.1 lit. j din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, pentru ca activitatea judecătorului să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă, acordă termen la 11.11.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 14.10.2016