C****** V*****
InculpatC************ H******* H******* T****
InculpatRespinge cererea formulată de inculpatul C****** V*****, privind schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa, din conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art.335 al.1 Cod penal, în conducerea unui vehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, prevăzută de art. 335 alin.2 Cod penal. 1.În baza art.335 al.1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C****** V*****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, la pedeapsa de : - 8 luni închisoare În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin.1 C.pen.. În baza art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a). să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Bihor; b). să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c). să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d). să comunice schimbarea locului de muncă; e). să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatul următoarea obligaţie: -să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Bihor. În baza art. 93 alin.3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Oradea şi Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea. În temeiul art. 94 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune Bihor. În baza art. 404 alin.2 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 C.pen privind consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. 2.În baza art.335 al.3 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală, raportat la art. 61 alin. 4 lit. c din Codul penal condamnă pe inculpata CHIRICA (fosta HORVATH) HAJNALKA TUNDE, pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere, la pedeapsa de : 150 zile amendă. Potrivit art. 61 alin 3 Cod penal, stabileşte cuantumul sumei corespunzătoare unei zile amenda la suma de 10 lei, astfel că pedeapsa aplicată inculpatei este amenda în cuantum de 1500 lei, calculata conform art. 61 alin. 2 teza II-a din Codul penal. Atrage atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 63 alin. 1 din Codul penal, în sensul că în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuieşte cu numărul corespunzător de zile cu închisoarea, ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată. Pune în vedere inculpatei că potrivit art. 559 alin. 1 Cod procedură penală are obligaţia să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Oradea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri penale. În baza art. 274, alin. 1 şi 2 Cod procedură penală obligă pe inculpaţii C****** V***** şi Chirica (fostă Horvath) Hajnalka Tunde la plata către stat a sumei de 250 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel la Curtea de Apel Oradea în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 aprilie 2017.
Hotarare 364/2017 din 11.04.2017Amână pronunţarea pentru 11.04.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.04.2017pentru a da posibilitatea inculpaţilor să depună la dosar declaraţie privind menţiunea dacă sunt de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi,
Incheiere de sedinta din 21.02.2017având în vedere cererea de amânare a cauzei formulată de avocatul inculpatului
Incheiere de sedinta din 10.01.2017