S*** G********* O********** S*** P*** L********* J******* S*** M**** I********* S***
ReclamantC****** M**** M*******
PârâtAdmite cererea reclamantei S.C. GOSPODĂRIE ORĂŞENEASCĂ SA, prin administrator judiciar SMDA MUREŞ INSOLVENCY SPRL, astfel cum a fost precizată, formulată împotriva pârâtei C****** M**** M*******. Obligă pârâta, să achite reclamantei suma de 1.436,45 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă în perioada mai 2013 – februarie 2016, dar neachitate. Dispune eşalonarea debitului principal în cuantum de 1.436,45 lei, în 7 rate lunare egale a câte 205,20 lei, în perioada aprilie 2017 – octombrie 2017, cu condiţia ca în caz de neplată a ratelor lunare fixate şi a facturilor curente, celelalte rate devin scadente imediat. Obligă pârâta la plata penalităţilor de întârziere, conform art.42 alin.10 din Legea nr.51/2006, de la data scadenţei facturilor şi până la data efectivă a plăţii. fără ca penalităţile să depăşească valoarea debitului principal. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se poate depune la Judecătoria Gheorgheni. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 13.03.2017.
Hotarare 378/2017 din 13.03.2017Amână pronunţarea pentru data de 13 martie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.03.2017În baza art. 242 alin.(1) din Codul de procedură civilă, suspendă judecarea cauzei, până la îndeplinirea obligaţiei fixată în sarcina reclamantei. Cu recurs, pe toată durata suspendării.
Incheiere suspendare din 09.11.2016Pentru citarea reclamantei cu menţiunea să comunice dacă este de acord cu plata eşalonată în 6 - 7 luni.
Incheiere de sedinta din 05.10.2016