B**** S******
Apelant InculpatAdmite apelul declarat de către inculpatul Babeş Stelian împotriva sentinţei penale nr. 6 din data de 06.01.2016 a Judecătoriei Braşov, pe care o desfiinţează sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpatului şi o obligaţiilor pe care le are de respectat inculpatul pe durata termenului de supraveghere. Rejudecând în aceste limite, Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi o lună închisoare aplicată inculpatului Babeş Stelian şi repune în individualitatea lor pedepsele componente: 5 luni pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 342 alin. 2 cod penal, 7 luni pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 343 alin. 2 cod penal, 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 193 alin. 2 cod penal. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului Babeş Stelian pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. 2 cod penal de la 9 luni închisoare la 6 luni închisoare. În temeiul art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai 7 luni închisoare la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv, 3 luni şi 20 de zile, în final inculpatul având de executat pedeapsa de 10 luni şi 20 de zile închisoare. Înlătură obligaţia de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b cod penal impune inculpatului Babeş Stelian obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii comunitare. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.04.2016
Hotarare 271/2016 din 07.04.2016Amână pronunţarea cauzei la data de 07 aprilie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.03.2016