G**** V******* I****
Apelant InculpatAdmite apelul declarat de inculpatul Gîngă Vasilică Ionel împotriva sentinţei penale nr. 274/17.07.2015 a Judecătoriei Suceava. Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi în rejudecare: În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 17 alin. (2) art. 16 alin.(1) lit. d) Cod procedură penală, cu referire la art. 28 Cod penal,, achită pe inculpatul Gîngă Vasilică Ionel sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 337 Cod penal şi art. 335 alin. (2) Cod penal. Înlătură din sentinţă dispoziţia de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare deciziei de faţă. În baza art. 110 Cod penal, dispune internarea inculpatului într-o unitate sanitară de specialitate , până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Cheltuielile judiciare din apel avansate de stat, rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 65 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu, sumă ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 13.03.2017.
Hotarare 291/2017 din 13.03.2017Amână pronunţarea la data de 13.03.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.03.2017Repune cauza pe rol pentru reluarea cercetării judecătoreşti. Fixează termen de judecată la data de 17.06.2016, ora 10,30, pentru când va fi citat inculpatul şi înştiinţa avocatul din oficiu. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 11.05.2016.
Incheiere de sedinta din 11.05.2016În baza art. 391 alin.(1) Cod procedură penală, amână deliberarea şi pronunţarea hotărârii pentru data de 11.05.2016. Pronunţată în şedinţa publică din 04.05.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.05.2016