C******** A***
InculpatCondamnă pe inculpatul C******** A*** pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art.335 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art.396 alin.10 din Codul de procedură penală, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare. Constată că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă, conform art.38 alin.1 din Codul penal, cu infracţiunea prevăzută de art.335 alin.1 din Codul penal pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere prin sentinţa penală nr.613 din 6 aprilie 2016 a Judecătoriei Botoşani (definitivă prin neapelare la 20.04.2016) şi cu cele două infracţiuni prevăzute de art.335 alin.1 din Codul penal pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere prin sentinţa penală nr.146 din 25 ianuarie 2016 a Judecătoriei Botoşani (definitivă la 09.02.2016 prin neapelare). În baza art.97 alin.1 din Codul penal anulează suspendarea sub supraveghere a executării celor două pedepse menţionate mai sus. Descontopeşte şi repune în individualitatea lor pedepsele stabilite prin sentinţa penală nr.146 din 25 ianuarie 2016 a Judecătoriei Botoşani respectiv 9 luni închisoare şi 1 an închisoare şi înlătură sporul de trei luni stabilit prin aceeaşi sentinţă. În temeiul art.38 alin.1, art.39 alin.1 lit.b din Codul penal contopeşte pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.613 din 6 aprilie 2016 a Judecătoriei Botoşani (definitivă prin neapelare la 20.04.2016) şi cu pedepsele de 9 luni închisoare şi 1 an închisoare aplicate prin sentinţa penală nr.146 din 25 ianuarie 2016 a aceleiaşi instanţe (definitivă la 09.02.2016 prin neapelare) şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un)an închisoare la care se va adăuga un spor de 9 luni (reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse) inculpatul având de executat pedeapsa de 1 (un) an şi 9 (nouă) luni închisoare. În temeiul art.67 alin.1 din Codul penal aplică inculpatului C******** A*** pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b din Codul penal pe o durată de un an, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art.65 alin.1 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b din Codul penal, aşa cum au fost enumerate anterior. În baza art.274 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 280 lei reprezentând cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 14 octombrie 2016.
Hotarare 1509/2016 din 14.10.2016Amână judecata cauzei şi dispune revenirea cu mandat de aducere pe numele inculpatului.
Incheiere de sedinta din 12.09.2016Faţă de lipsa inculpatului la termenul de astăzi, va amâna judecata cauzei şi va dispune emiterea unui mandat de aducere pe numele acestuia, precum şi emiterea unei adrese către I.P.J. Iaşi în vederea înaintării unei copii de pe fişa de cazier judiciar.
Incheiere de sedinta din 09.06.2016Având în vedere cererea inculpatului de acordare a unui nou termen de judecată pentru când doreşte să-şi angajeze un apărător, instanţa o va admite şi va dispune amânarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 16.05.2016