S****** S****
CondamnatS******** D* P********* D********
Reprezentant legalAdmite sesizarea Serviciului de probaţiune Dâmbovi?a. În baza art. 583 C. proc. pen. raportat la art. 96 alin. (1) C. pen., dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an, 8 luni ?i 20 de zile închisoare, aplicată condamnatului S****** S**** (prin sentinţa penală nr. 92/14.07.2015, pronunţată de Judecătoria Pucioasa, definitivă prin decizia nr. 1110/09.11.2015 a Cur?ii de Apel Ploie?ti, şi executarea acesteia în regim de detenţie. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.11.2016.
Hotarare 90/2016 din 18.11.2016Pronunţare la 18.11.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2016Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 16.11.2016, în vederea citării inculpatului prin afişare la sediul instanţei, în conformitate cu prevederile art. 259 alin.(5) cod proc.pen., precum şi la ambele adrese cunoscute. Emite adresă către Serviciul Arhivă în vederea ataşării dosarului de fond nr.1225/283/2015. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 05.10.2016.
Incheiere de sedinta din 05.10.2016Emite adresă către utilizatorul bazei de date DEPABD pentru a efectua verificări privind adresa actuală a condamnatului S****** S****. Reface procedura de citare cu condamnatul la adresa rezultată din verificările bazei de date DEPABD, iar în cazul în care răspunsul utilizatorului de date DEPABD este în sensul că persoana condamnată domiciliază la adresa la care a fost deja citat, procedează la îndeplinirea procedurii de citare potrivit prevederilor art. 259 alin.(5) Cod proc.pen, respectiv afişarea înştiinţării la sediul organului judiciar; Emite adresă către S******** D* P********* D******** în sensul de a ne transmite în copie procesul-verbal întocmit în urma convorbirilor purtate cu persoana condamnată, respectiv adresa Postului de Poliţie Bezdead prin care se indică faptul că persoana condamnată nu mai locuieşte în com.Bezdead şi de asemenea să ne comunice toate înscrisurile care au stat la baza emiterii adresei nr. 4270/A/03.05.2016, Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 05.10.2016, complet C3 penal- sala 2, pentru când se citează condamnatul şi se emite mandat de aducere pe numele acestuia. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24.08.2016.
Incheiere de sedinta din 24.08.2016