M**** C*****
PetentP******* O******* N*****
IntimatAdmite cererea formulată de petentul M**** C***** în contradictoriu cu intimata UAT Nădlac. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 402 lei aplicată petentului prin procesul verbal de contravenţie seria CC nr. 9687106/11.09.2011 încheiat de Poliţia Oraşului Nădlac, în 20 ore de muncă în folosul comunităţii şi amenda în cuantum de 2000 lei aplicată prin procesul verbal seria JO nr. 1057274 din 21.02.2016 în 50 ore de muncă în folosul comunităţii pe raza oraşului Nădlac. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Arad.
Hotarare 7028/2016 din 15.12.2016T: 15.12.2016 pentru a se reveni cu adresă către pârâtă şi pentru ca petentul să depună la dosar dovada faptului că nu realizează venioturi, că nu deţine bunuri impozabile, respectiv că este insolvabil.
Incheiere de sedinta din 24.11.2016Examinând cererea de chemare în judecată formulată, în urma verificărilor efectuate se constată că pe rolul acestei instanţe este înregistrat şi dosarul nr. 8374/55/2016, având acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, dosar în care s-a dispus anularea cererii în baza prev. art. 200 Cod proc. civ., Având în vedere prevederile art. 107 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 17 decembrie 2015, potrivit cu care „(1) Dacă ulterior înregistrării unei cereri se constată că la instanţă s-a depus cel puţin o cerere formulată de aceeaşi părţi, chiar împreună cu altele, având unul dintre obiectele iniţiale, toate cererile vor fi repartizate primului complet învestit dacă cererile nu au fost soluţionate încă. (3) Prevederile alin. (1) se aplică şi dacă primul complet învestit a luat act de renunţarea la judecarea cererii sau a anulat cererea ca netimbrată, ca nesemnată ori pentru neîndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de art. 194 - 197 din Codul de procedură civilă, ori cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă a fost respinsă în condiţiile art. 67 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolven?ei ?i de insolven?ă, cu modificările ?i completările ulterioare, precum şi atunci când cererea a fost respinsă ca inadmisibilă în condiţiile art. 1016 alin. (2) din Codul de procedură civilă.”, Se va trimite dosarul la completul C 23 - 2016 din cadrul Judecătoriei Arad – completul investit cu soluţionarea dos. nr. 8374/55/2016, în vederea soluţionării de către primul complet investit.
Rezolutietrimiterecompletinitial din 13.09.2016