U** B****** P*** P*****
ReclamantD********* (*********** A****
PârâtAdmite cererea având ca obiect transformare amendă formulată de petentul U** B****** P*** P***** în contradictoriu cu intimata D********* (*********** A****. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii în cuantum total de 1000 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenţie seria AU nr. 3752412/ 26.04.2005 şi prin procesul-verbal de contravenţie seria AX nr. 0420151/ 29.04.2005 emise de Poliţia mun. Constanţa cu 100 de ore de muncă în folosul comunităţii respectiv activităţi de igienizare a localităţii, asigurarea curăţeniei pe drumurile publice şi întreţinerea locurilor de agrement, urmând ca primarul oraşului Babadag să stabilească conţinutul activităţii ce urmează să fie prestată de contravenient, condiţiile în care acesta execută sancţiunea, precum şi programul de lucru, încunoştinţând despre măsurile luate unitatea la care se va presta activitatea. Cu drept de apel care se depune la Judecătoria Babadag în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 18.01.2017.
Hotarare 19/2017 din 18.01.2017