B** G******** C******* M**** P***** C******* K*** S* W******
PetentR*** N******
DebitorK*** S* W******* 5* L******* 5***** P****** P*** R*********** C*********** A******** C****
CreditorRespinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petenta Gheorghiu Cristina Maria, executor judecătoresc în circumscripţia Curţii de Apel Suceava, la stăruinţa creditoarei Kruk S.A., având ca obiect „încuviinţarea executării silite” a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 440/25.03.2005, emis de BCR S.A., privind pe debitorul R*** N******, pentru suma de 15.762,81 lei reprezentând debit principal şi dobândă. Cu drept de apel pentru creditoare în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Vatra Dornei. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică azi, 20 septembrie 2016.
Incheiere finala dezinvestire din 20.09.2016Acordă termen la data de 20.09.2016 pentru refacerea procedurii de comunicare către creditoare şi BEJ a dispoziţiilor cuprinse în rezoluţia dispusă în dosar la data de 23.08.2016. Petentul şi creditoarea vor fi citaţi cu menţiunile cuprinse în rezoluţie. Comunicarea se va efectua prin poştă, cu scurtarea termenului de înmânare la o zi liberă, în baza art. 159 Cod procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 06.09.2016la data de 06.09.2016 pentru solicitare de relaâţii,
Incheiere de sedinta din 23.08.2016