B**** C********* L* C************* & A********
ContestatorB**** S******** C****** C****** & A********
ContestatorB**** T*********** S******* M******* I********** C***** C********* S**
IntimatB**** T*********** S******* S******** T*********
IntimatB**** T*********** S***
IntimatAnulează ca netimbrată cererea de suspendare a executării silite formulată de către contestatorii BRATU CONSTANTIN şi BRATU SEVERA în contradictoriu cu intimata B**** T*********** S*** Respinge ca neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorilor şi excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, invocate de către intimată prin întâmpinare. Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de către contestatorii BRATU CONSTANTIN şi BRATU SEVERA în contradictoriu cu intimata B**** T*********** S*** Respinge ca neîntemeiată cererea accesorie privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Prezenta hotărâre, rămasă definitivă, se comunică din oficiu şi de îndată şi executorului judecătoresc. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Moreni, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 26.09.2016.
Incheiere finala dezinvestire din 26.09.2016Ia act de precizarea de către contestatori a prezentei acţiuni, în sensul că aceasta este în totalitate o contestaţie la executare propriu-zisă, iar nu o contestaţie la executare propriu-zisă şi o contestaţie la titlu. Ia act de renunţarea contestatorilor la capătul de cerere privind întoarcerea executării silite. Admite excepţia netimbrării cererii de suspendare a executării silite, invocată de către intimată. Respinge ca neîntemeiată excepţia netimbrării contestaţiei la executare, invocată de către intimată prin întâmpinare. Uneşte cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorilor şi excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, invocate de către intimată prin întâmpinare. Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri. Respinge ca nefiind utile cauzei proba cu interogatoriul intimatei şi proba cu expertiza contabilă, propuse de către contestatori. Amână pronunţarea la data de 26.09.2016, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.09.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2016la data de 12.09.2016 pentru a da posibilitatea contestatorului să-şi exprime punctul de vedere cu privire la recalificarea cererii.
Incheiere de sedinta din 26.07.2016