S**** I****
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul Şerbu Ionel la pedeapsa închisorii de 1 (un) an pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 66 alin. 1 lit. a), b), i), Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a conduce orice vehicul pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b), i) Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a conduce orice vehicul, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 92 Cod penal. Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău. În baza disp. art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza disp. art. 93 alin. 2 Cod penal, impune condamnatului obligaţia de a urma unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza disp. art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta 100 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii. În baza disp. art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, pe baza evaluării iniţiale, în funcţie de aptitudinile şi pregătirea socio-profesională a inculpatului şi în conformitate cu legea de executare a pedepselor, consilierul de probaţiuni va stabili ca munca neremunerată în folosul comunităţii să fie executată la Primăria Valea Râmnicului, jud. Buzău. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art.274, alin.2 C.pr.pen., obligă inculpatul Şerbu Ionel la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în ambele etape ale procesului penal, în cuantum total de 250 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 481/2016 din 20.10.2016În temeiul dispoziţiilor din art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 R în raportat la art. 111 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 în referire la art. 336 alin. 1 Cod penal respinge ca neîntemeiată cererea petentului inculpat S**** I****, de prelungire a dovezii de circulaţie. În baza dispoziţiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe petentul inculpat la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli către stat.Conform dispoziţiilor art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 se va comunica şefului Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Galaţi modul de soluţionare a cererii.
Incheiere camera preliminara din 11.08.2016